Un impresar l-a propus pe Reghecampf la Kazan, dar concurența pentru postul de antrenor la Rubin este mare. Cu cine se „bate” stelistul

În decembrie anul trecut a apărut informația conform căreia Reghe ar putea fi numit la Hannover 96, însă echipa din Bundesliga a ales pe altcineva. Acum, s-a reluat o discuție ce a avut loc și în vară, la puțin timp după ce Steaua câștigase campionatul. Este vorba despre Rubin Kazan, echipa de pe locul 11 în campionatul Rusiei și care este calificată în primăvara Europa League.

Știrea a apărut și în mass-media rusească, însă ProSport a aflat detalii de culoare despre modul în care cel mai de succes antrenor din Liga I a ajuns pe lista lui Rubin. Propus de un impresar, Reghecampf  este unul dintre cei 15 antrenori luați în calcul. Șansele de a ajunge în Rusia sunt însă mici deoarece pe listă se mai află, spre exemplu, Tito Vilanova și Felix Magath, antrenori cu un palmares superior lui Reghecampf, dar și cu pretenții pe măsură.

Kuban a rămas fără antrenor în decembrie. Kurban Berdyev (61 de ani) a stat pe banca tehnică a lui Rubin Kazan 12 ani, timp în care a reușit să câștige două titluri de campioană a Rusiei, în 2008 și 2009. Tot sub conducerea lui Berdyev, Rubin Kazan a câștigat pe „Nou Camp” împotriva Barcelonei (2-1) în grupele Ligii Campionilor (în 2009, anul în care echipa antrenată pe atunci de Guardiola a câștigat Liga Campionilor în fața lui Man. United, 3-1). 

Publicat: 06 01. 2014, 15:25
Actualizat: 06 01. 2014, 15:42