Un jucător al FCSB-ului, moment amuzant în cantonament. „Erau niște oi acolo și mai țipam și eu la ele!” Replica incredibilă a ciobanului?
Claudiu Belu, jucătorul FCSB-ului împrumutat de vicecampioana României la FC Voluntari, a avut parte de un moment amuzant în cantonamentul impus de MTS pe perioada pandemiei de Covid-19.
Fundașul în vârstă de 26 de ani s-a aflat în cantonament alături de FC Voluntari, atunci când a observat o turmă de oi în apropierea hotelului unde era cazat lotul ilfovenilor. Plictisit, Claudiu Belu a decis să țipe la oi, iar reacția ciobanului care însoțea turma a fost una de milioane.
Moment amuzant în cantonament pentru un jucător al FCSB-ului
Claudiu Belu a povestit momentul amuzant care a avut loc în stagiul de pregătire susținut înaintea ca Liga 1 să fie reluată și a dezvăluit ce replică de milioane a avut ciobanul.
„Erau niște oi acolo și mai țipam și eu la ele, și mi-a zis ciobanul să nu mai țip la ele că devin melancolice și au copii acasă”, a declarat Claudiu Belu, fundașul împrumutat de FCSB la Voluntari, conform Telekom Sport.
Ionuț Balaur, invidios pe ciobanul care păzea oile
Ionuț Balaur, fundașul central de la FC Voluntari, l-a urmărit și el cu atenție pe ciobanul care păzea turma de oi la care făcea referire Claudiu Belu. Acesta recunoaște că îl invidia pe bărbat pentru că avea libertatea de a se plimba, în timp ce el stătea închis în cantonament din cauza pandemiei de Covid-19.
„Am văzut un om cu o turmă de oi și chiar mă gândeam că acel om e fericit, are libertate și eu stau închis aici și privesc pe geam cum se plimbă, are plăcerea de a trăi viața și noi suntem închiși în cantonament”, a spus și Ionuț Balaur.
- 475.000 de euro este cota lui Claudiu Belu, conform transfermarkt.com
- 26 de ani are Claudiu Belu
- 13 meciuri a jucat fundașul în sezonul 2019 – 2020, în toate competițiile