Cristi Iancu, deținătorul companiei Sport Evolution Group, de care președintele FRF Răzvan Burleanu susține că Ionuț Lupescu s-a ajutat pentru a scurge bani din Federație, este de părere că șeful de la Casa Fotbalului nu face decât să defăimeze instituția.
„Răzvan Burleanu continuă campania electorală pe seama partenerilor Federației, cărora chiar el le-a prelungit contractele. Acesta este răspunsul meu la noile acuzații șubrede ale celui care ne aducea laudatio în scris în 2014. Răzvan Burleanu ar trebui să fie preocupat cum să aducă bani pentru FRF, nu să îndepărteze sponsorii și finanțatorii, prin dezarhivarea și prezentarea tendențioasă a unor documente interne. Ce încredere vor mai avea firmele în Federație, dacă văd că, în funcție de un interes electoral, șeful insituției dă publicității contracte și defăimează? Este un prejudiciu enorm pe care acest om îl aduce Federației”, a declarat Cristi Iancu, pentru MEDIAFAX.
Proprietarul firmei SEG a precizat că va înceta să mai răspundă acuzațiilor lansate de Răzvan Burleanu, pe care l-a catalogat drept un „blogger care distruge fotbalul românesc”.
„Nicio acuzație veche sau nouă a lui Răzvan Burleanu nu stă în picioare, dar nu voi continua în public dialogul cu acest blogger care distruge fotbalul românesc. Îl aștept în instanță să-și motiveze acolo toate afirmațiile și să plătească pentru dezinformări. Un singur lucru aș vrea să mai subliniez: dacă a constatat atâtea nereguli de ce nu a făcut timp de patru ani nicio plângere și de ce a continuat să lucreze cu noi, în mod repetat?”, a încheiat Cristi Iancu.
Burleanu pretinde, prin intermediul unui material publicat luni pe blogul personal, că SEG a încasat un milion de euro din partea FRF, în timp ce Ionuț Lupescu ocupa funcția de director general al forului.
La alegerile din 18 aprilie pentru președinția FRF și-au anunțat candidatura Răzvan Burleanu, Ionuț Lupescu și fostul fotbalist Marcel Pușcaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER