Vali Lazăr (33 de ani) mai face un pas în spate pe final de carieră. După ce a părăsit pe Dinamo, Liga 2 sezonul trecut, și a făcut trecerea la CS Păulești, în eșalonul trei al fotbalului românesc, jucătorul crescut de Petrolul Ploiești a ajuns la CSO Băicoi, în eșalonul județean din Prahova.
Vali Lazăr mai face un pas în spate pe final de carieră. Jucătorul crescut de Petrolul Ploiești și vândut de Dinamo în Qatar, în 2017, a ajuns la CSO Băicoi, locul 5 din Liga 4 Prahova, sezonul 2022-2023.
În stagiunea trecută, jucătorul care a trecut pe la Sportul Studențesc se întorcea, pentru al treilea „descălecat”, în „Ștefan cel Mare”. Totuși, aventura din „Groapă” a fost de scurtă durată întrucât, în urma unui conflict cu antrenorul Ovidiu Burcă, a plecat după doar câteva meciuri.
Ulterior, acesta a fost legitimat la CS Păulești, Liga 3, seria 5. Cu formația campioană a județului Prahova în 2021-2022, Vali Lazăr a încheiat pe locul secund play-out-ul seriei 5 din al treilea eșalon al fotbalului românesc.
Acum, pentru stagiunea 2023-2024, fotbalistul va juca la nivel județean, la CSO Băicoi.
Nu ne oprim aici, mai avem pregătite câteva surprize plăcute pentru suporterii echipei noastre.” a declarat Toni Ioniță, conducătorul formației prahovene, conform Prahova Business.
Vali Lazăr a crescut la Petrolul, formație pentru care a debutat la seniori, a făcut trecerea, ulterior, la Sportul Studențesc, dar la Dinamo a cunoscut, cu adevărat, succesul.
Legitimat în „Ștefan cel Mare” în trei perioade (2013-2017, 2020, 2022), fotbalistul îi părăsea pe „câini” în 2017, în schimbul a 350.000 de euro. Al Sailiya, din Qatar, unde evolua și Dragoș Grigore era noua destinație a fotbalistului. Ulterior, a mai bifat, în aceeași țară, formațiile Al Kharaitiyat (2018-2019) și Al Shahania (2020-2021).
La începutul stagiunii 2022-2023, se întorcea la Dinamo, după jumătate de sezon petrecut la CSM Reșița, cu care rata promovarea din Liga 3 în Liga 2. În „Groapă”, însă, intrat în conflict cu antrenorul Ovidiu Burcă, a fost nevoit să plece.
Vali Lazăr nu mai e un jucător antrenabil. Iar când un jucător devine neantrenabil, ajungi într-un moment în care ai o vârstă, ai un anumit confort și nu mai răspunzi la comenzile antrenorului.”, declara Burcă, pentru GSP, în decembrie.
La o lună de la acel moment, într-un amical disputat la Buftea, între Dinamo și Păulești, fotbalistul a recurs la un gest rar văzut pe terenul de fotbal: a aruncat către Ovidiu Burcă cu două perechi de lenjerie intimă.
Aș mai face de 10 ori acest gest. Dacă știu că un om mi-a făcut ceva cu rea intenție, trebuie întors cumva. Am întors-o în stilul meu caracteristic și unii au înțeles asta, alții nu.”, a precizat fotbalistul, în podcast-ul Victory Extra Time, în februarie 2023.
În ultimii ani, campioanele din județul Prahova au reușit, în majoritatea cazurilor, după ce s-au încununat campioane județene, să și promoveze. Ultimul exemplu vine din stagiunea trecută când CS Păulești, după ce a câștigat campionatul județean, s-a impus și la barajul de promovare în fața celor de la Adunații Copăceni, campioana din județul Giurgiu.
De asemenea, la o scurtă analiză, în ultimele patru stagiuni, Prahova a avut patru campioane diferite și trei formații promovate în Liga 3, în urma barajelor.
CS Blejoi (2018-2019), CSO Plopeni (2019-2020) și CS Păulești (2021-2022) s-au impus pe plan local și evoluează, în prezent, în Liga 3. Ba chiar în sezonul 2022-2023, CS Blejoi a câștigat seria 5 a Ligii 3, dar a cedat în semifinala barajului de promovare în Liga 2, scor 6-9 la general, cu Viitorul Dăești.
Dacă privim și mai mult în trecut, și Petrolistul Boldești (2014-2015) sau Petrolul Ploiești (2016-2017) au câștigat seria din Prahova și au promovat imediat.
Din 2023-2024, în Liga 3 putem avea o nouă reprezentantă a Prahovei promovate. CSO Tricolorul Breaza, echipă cu trecut în eșalonele 2 și 3 ale fotbalului românesc, pornește cu prima șansă pentru returul cu Daco-Getica.
În tur, la București, în Colentina, fosta Juventus a condus cu 2-0, dar s-a văzut egalată la 2. Pentru returul programat sâmbătă, 24 iunie, pe stadionul din Breaza, echipa gazdă pleacă, la prima vedere, cu prima șansă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER