FC Botoșani dispune de 14 jucători străini în lot, dar Valeriu Iftime ne-a dezvăluit că opt dintre aceștia nu au mai dorit să stea în România în perioada în care țara noastră se află în stare de urgență, iar autoritățile duc o luptă la baionetă împotriva Covid 19.
Totuși, șase dintre fotbaliștii străini de la FC Botoșani, cei care sunt cu familiile în România, au preferat să rămână în țara noastră. În schimb, Valeriu Iftime a discutat cu jucătorii din alte țări plecați în această perioadă de la echipa sa și le-a spus că în momentul în care se vor întoarce în România 14 zile vor trebuie să intre în carantină, conform actualelor legi de la noi.
Valeriu Iftime speră totuși că problemele cauzate de Covid 19 vor trece în România și că Iohannis nu o să mai fie nevoit să prelungească încă 30 de zile starea de urgență.
„Am discutat cu Marius Croitoru și cu jucătorii despre această situație, iar eu le-am spus clar fotbaliștilor străini care vor să plece în această perioadă din țara noastră că în momentul în care vor reveni în România o să fiu nevoit să îi bag 14 zile în carantină, pentru că așa mă obligă legea. Sau dacă unii jucători nu mai vor să se întoarcă la Botoșani, atunci vom găsi o cale amiabilă să reziliem înțelegerea. Este clar că o să ne aștepte o perioadă grea.
Că le convine, că nu le convine, ei trebuie să stea izolați două săptămâni ca să prevenim cazuri neplăcute de coronavirus. Mulți se gândesc și ce o să se întâmple cu salariile lor, dar pentru o lună pot să stea liniștiți că nu vor fi probleme. Însă, dacă situația asta o să dureze două-trei luni, atunci este clar că și eu voi avea probleme cu salariile pentru că nici sponsorii nu vor să mai stea într-un loc în care nu se defășoară nicio activitate”, a spus Iftime pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER