Un președinte din Liga 1 i-a atacat pe jucătorii de la FCSB, după remiza cu FC Voluntari: „Acest meci a stat în sfera conspirațiilor”

Fotbalistii stelisti Valentin Gheorghe si Ovidiu Ioan Perianu parasesc tristi terenul dupa meciul de fotbal dintre FC Voluntari si FCSB, contand pentru Play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 14 mai 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

FC Voluntari și FCSB au încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul din cadrul etapei cu numărul 9 a play-off-ului Ligii 1, iar CFR Cluj poate câștiga titlul în această seară dacă o va învinge pe Universitatea Craiova.

La finalul partidei, Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, i-a acuzat grav pe cei de la Voluntari: aceștia ar fi primit bani din partea liderului din Gruia, însă Marcel Pușcaș, președintele celor de la FC U Craiova, consideră că acestea sunt doar conspirații.

Marcel Pușcaș: „Acest meci a stat în sfera conspirațiilor”

Imediat după intervenția „latifundiarului din Pipera”, finul Florentin Pandele, edilul orașului Voluntari, a declarat că tot ce spune patronul de la FCSB este total eronat.

Marcel Pușcaș consideră că nici delegarea arbitrului Horațiu Feșnic la această partidă nu a fost de bun augur. Conducătorul oltenilor spune că Feșnic nu ar fi trebuit să conducă meciul disputat sâmbătă seară, deoarece „centralul” a fost junior la CFR Cluj. 

„Auspiciile acestui meci au stat în sfera conspirațiilor. E păcat că și după joc discuțiile continuă pe aceeași sferă. Mai puțin despre fotbal s-a discutat. Cine cui dă meciul, cine trage mai tare pentru cine. Astea erau auspiciile meciului.

Eu nu contest că ar fi sau că nu ar fi lucrurile astea, se poate să se și întâmple, dar până la urmă esența e ce se întâmplă pe teren. Bine, aici a contribui și Federația, care a dat apă la moară discuțiilor cu delegarea lui Feșnic, pe care îl știu…Este un arbitru bun, cu bună creștere, dar nu înțeleg ce i-a determinat pe cei care au făcut delegările…

Nu trebuia delegat la acest meci, pentru că pe fondul conspirațiilor lansate înainte de meci, vine și delegarea unui arbitru din Cluj și dăm apă la moară discuțiilor”, a spus Marcel Pușacș la Pro Arena.

Publicat: 15 05. 2022, 18:19