Un președinte din Liga 1 care s-a autopropus la Dinamo ar putea să-i ia locul lui Florin Prunea: „A știut mereu să discute cu jucătorii!”
Dinamo urmează să se despartă, în următoarele zile, de președintele Florin Prunea (51 de ani), căruia îi va expira contractul. Astfel, Ioan Mărginen (59 de ani), managerul lui Gaz Metan, ar putea să-l înlocuiască pe Prunea la Dinamo, având în vedere că acesta este pe cale să-și încheie înțelegerea cu formația medieșeană.
Ioan Mărginean i-a fost propus lui Ionuț Negoiță de mai mulți oameni din fotbal, notează GSP.
Ioan Mărginean ar putea să-i ia locul lui Florin Prunea
Mărginean a fost jucătorul lui Dinamo în anii 80′, iar acesta nu a ezitat să-și arate atașamentul față de formația din „Ștefan cel Mare”, deși activează ca oficial al unui alt club din Liga 1. Președintele lui Gaz Metan a afirmat, recent, că este membru cotizant în programul „DDB”.
„Mărginean a știut mereu să discute cu jucătorii și are capacitatea de a bate din ușă în ușă ca să facă rost de bani pentru clubul pe care-l reprezintă”, a fost recomandarea făcută lui Ionuț Negoiță de mai mulți oameni din fotbal, conform sursei citate.
Ioan Mărginean s-a autopropus la Dinamo
Ioan Mărginean a declarat, recent, că ar fi dispus oricând să accepte o ofertă din partea lui Dinamo, însă doar dacă cele două galerii de la formația din „Ștefan cel Mare” se vor unii.
Oficialul din Liga 1 a afirmat că este dispus să facă un an de voluntariat la Dinamo. Acesta este de părere că singura problemă majoră de la echipa roș-albă este cea de comunicare.
„Pentru mine, Dinamo este de nerefuzat! Ar fi circuitul perfect de la 19 ani, când am ajuns în Ștefan cel Mare, să mă întorc la 60 de ani. O condiție minimă însă trebuie să pun: să se unească galeriile! Apoi trebuie să fim sănătoși că o scoatem la capăt.
Facem un nou board, transparent. Domnul Negoiță primul, 3 membri din PCH, 3 membri ADPD, trei foști fotbaliști și eu, un pensionar din fotbal, 11 oameni, ne punem la masă și ne canalizăm toate energiile să salvăm Dinamo și să facem cu adevărat performanță.
Știți ce cred eu? Că au fost greșeli de comunicare. Negoiță a scos clubul din insolvență, dar a văzut că n-a făcut performanță deși a asigurat totuși în anii ăștia bugete mari salariale, peste ce am avut noi la Mediaș și a spus omul clar: nu mai pot! Dacă nu faci performanță, ca patron ieși în pierdere. Eu sunt dispus să fac voluntariat 12 luni la Dinamo, în 2-3 luni pot să mă pensionez anticipat și trăiesc din pensie. Și dacă reușesc după aceste 12 luni negociem atunci. Important e să salvăm acest club cu un plan de la A la Z”, a declarat Mărginean, pentru Fanatik.
Dinamo va disputa sâmbătă, 13 iunie, de la ora 20:00, prima partidă oficială, de după pandemie, contra Chindiei Târgoviște. Meciul contează pentru etapa a 3-a din play-out-ul Ligii 1 și poate fi urmărit în format live text pe www.prosport.ro.