Un străin din Liga I, speriat de incidentele produse de fanii lui Dinamo: „Nu, lasă. Stau mai bine aici”
Jonathan Rodriguez (29 de ani), mijlocașul lui FC Botoșani, a mărturisit, marți, că nu i-ar plăcea să joace pentru Dinamo București, după ce a văzut cum se petrec lucrurile la formația bucureșteană.
După incidentul petrecut în prima etapă a Ligii 1, la meciul dintre Viitorul Constanța și Dinamo București, unde suporterii au intrat pe teren, întrerupând partida timp de aproape 20 de minute, Rodriguez este temător în privința unui posibil transfer la echipa pregătită de Eugen Neagoe: „Nu cred că la Dinamo. Nu, lasă. Nu, lasă. Dacă e 2-0, intră suporterii pe stadion, nu. Nu-mi place așa. Nu, mersi. Stau aici. E mai bine aici”, a mărturisit mijlocașul argentinian la conferința de presă de dinaintea etapei viitoare, potrivit Telekom Sport.
Jonathan Rodriguez a marcat primul gol al noului sezon din Liga I, sâmbătă, în prima rundă, contra lui Astra Giurgiu. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-2.
Rodriguez evoluează din vara anului 2017, acumulând până în prezent 58 de partide și opt goluri. Mijlocașul central a mai jucat pentru echipe din țara natală, precum Deportivo Madry sau Agropecuario.
FC Botoșani va evolua sâmbătă, 20 iulie, în fața lui FC Voluntari, în runda a doua din Liga I.