Unde s-ar putea disputa Supercupa României, primul meci cu VAR în România!
Este vorba despre ediția 2022 a Supercupei României, pe data de 9 iulie. Conducerea FRF nu a luat o decizie finală în acest sens. Însă, din informațiile noastre, candidatura noului stadion al Aradului e luată serios în calcule. Ora de start a întâlnirii urmează a fi stabilită.
CFR Cluj și Sepsi Sf. Gheorghe se vor întâlni în ediția de anul acesta a Supercupei. Ardelenii sunt la a 5-a ediție consecutivă, după ce au câștigat 5 titluri la rând în Liga 1. Echipa antrenată de Cristiano Bergodi evoluează în premieră în Supercupă, după ce au obținut primul trofeu din istorie, Cupa României.
Sistemul VAR va fi folosit în premieră
Supercupa României 2022 va reprezenta primul eveniment cu sistem VAR (arbitraj video), urmând ca toate echipele din Liga 1 să beneficieze de această tehnologie în sezonul 2022-2023.
Sistemul VAR a fost implementat în toate campionatele importante din Europa încă de acum două-trei sezoane. În Premier League, arbitrajul video a fost folosit din sezonul 2019-2020, iar în LaLiga este în vigoare din sezonul 2018-2019.
Deținătoarea Supercupei României este Universitatea Craiova, care a învins-o pe CFR Cluj după loviturile de departajare, scor 4-2, pe Arena Națională, pe 10 iulie 2021. Ultimul trofeu obținut de clujeni în această competiție datează din ediția 2020 (disputată în aprilie 2021), când o învingeau pe FCSB, tot la lovituri de la 11 metri, scor 4-1.
Pentru CFR Cluj este a noua oară când vor disputa Supercupa României. În cele opt partide disputate până în prezent, ardelenii s-au impus în patru rânduri, pierzând în celelalte 4 partide. Recordul de trofee este deținut de FCSB, care a triumfat în 6 ocazii în Supercupă.