Universitatea Craiova a anunţat data când abonaţii vor alege preşedintele clubului. Câţi fani au drept de vot şi ce condiţii trebuie să îndeplinească toţi candidaţii

Universitatea Craiova a anunţat data când abonaţii vor alege preşedintele clubului. Câţi fani au drept de vot şi ce condiţii trebuie să îndeplinească toţi candidaţii
Ovidiu Costesin si Mihai Rotaru in tribuna la meciul de fotbal dintre FC Botosani si Universitatea Craiova, contand pentru play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat fara spectatori pe Stadionul Municipal din Botosani, duminica 19 iulie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aşa cum a anunţat în vara anului trecut, clubul Universitatea Craiova va organiza alegeri pentru desemnarea noului preşedinte al grupării, iar drept de vot au abonaţii pentru acest sezon. Clubul din Bănie a anunţat că data alegerilor va fi 26 martie şi vor putea vota un număr de 4.107 abonaţi care au împlinit vârsta de 14 ani. Scrutinul va avea un singur tur, iar candidatul cu cele mai multe voturi va conduce destinele clubului în următorii doi ani.

Pentru a fi validat un câştigător, la alegeri trebuie să se prezinte cel puţin 20 la sută dintre alegători. Totodată, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cetăţeni români cu vârsta minimă de 30 de ani, să aibă studii superioare de lungă durată, să nu fi fost condamnaţi penal, să se bucure de o probitate morală deasupra oricărei îndoieli şi să nu fi avut luări de poziţie publice împotriva clubului.

Viitorul preşedinte va conduce din punct de vedere administrativ, economic şi sportiv clubul, sub coordonarea Consiliului de Administraţie.

Comunicatul Universităţii Craiova în privinţa alegerilor pentru postul de preşedinte al clubului:

„Universitatea Craiova, echipă emblematică pentru fotbalul românesc în ultima jumătate de secol, anunţă că, în data de 26 martie 2022, vor avea loc alegerile pentru desemnarea preşedintelui Clubului, persoană care va conduce din punct de vedere managerial destinele Universităţii Craiova. La scrutinul de la sfârşitul lunii martie vor putea vota cei 4.107 abonaţi ai clubului, care au împlinit vârsta de 14 ani. Alegerile se vor desfăşura într-un singur tur, candidatul care obţine cele mai multe voturi urmând a fi desemnat preşedinte de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Craiova. Alegerile vor fi declarate valide dacă prezenţa la vot a abonaţilor-electori este de minimum 20%, în caz contrar ele urmând a fi reprogramate la o dată ulterioară.

Pentru a putea participa la acest scrutin, candidaţii trebuie să întrunească, în mod cumulativ, mai multe condiţii: să fie cetăţean român cu vârsta minimă de 30 de ani, să aibă studii superioare de lungă durată, să nu fi fost condamnat penal, să se bucure de o probitate morală deasupra oricărei îndoieli şi să nu fi avut luări de poziţie publice împotriva Clubului.

La alegeri pot candida foste glorii ale Clubului, conducători, antrenori sau jucători care au apărat, de-a lungul anilor, culorile alb-albastre, ajutând Universitatea Craiova să devină un club simbol al fotbalului românesc. De asemenea, la scrutin pot participa unul sau mai mulţi reprezentanţi ai suporterilor Ştiinţei, asumaţi public de către aceştia, care prezintă un număr de 100 de semnături de la abonaţii-electori. Totodată, acţionarii Clubului Universitatea Craiova care deţin minimum 5% din acţiuni pot nominaliza un candidat care îndeplineşte condiţiile de a participa la aceste alegeri.

Viitorul preşedinte va conduce din punct de vedere administrativ, economic şi sportiv Clubul, sub coordonarea Consiliului de Administraţie al Universităţii Craiova. Mandatul său va fi unul pe doi ani, urmând ca de la următoarele alegeri acesta să devină unul de patru ani.

Mesajul lui Mihai Rotaru, principalul finanţator al Universităţii Craiova:

„Universitatea Craiova îşi doreşte să demonstreze şi prin fapte ceea ce spunem cu toţii în ultimii nouă ani: suporterii Ştiinţei reprezintă raţiunea de a fi a Clubului! Am declarat tot timpul că ne dorim o mai mare implicare a acestora în viaţa administrativă a Universităţii Craiova şi considerăm că acum a venit momentul să trecem la fapte. Invit toţi abonaţii Clubului să participe la aceste alegeri pentru a da legitimitate persoanei care va conduce destinele Ştiinţei în următorii doi ani. Asigur toţi suporterii Universităţii Craiova că alegerile vor fi corecte şi transparente, toţi candidaţii ce se vor înscrie în această competiţie urmând a se bucura în mod egal de suportul actualei echipe manageriale a Clubului“.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×