Universitatea Craiova l-a cedat gratis pe Ionuț Mitran: din informațiile ProSport, fundașul a devenit definitiv jucătorul celor de la CSM Slatina, echipă care încearcă să prindă play-off-ul în Liga 2.
Laurențiu Reghecampf nu se va baza în acest sezon pe Ionuț Mitran! Apărătorul nu l-a convins că poate deveni o soluție pentru defensiva echipei care vrea să lupte pentru câștigarea Superligii, astfel că fundașul a devenit definitiv jucătorul formației CSM Slatina.
Cum relațiile dintre cele două cluburi sunt bune, CSM Slatina nu va achita vreo sumă de bani în schimbul lui Mitran, care inițial a fost împrumutat la gruparea din Liga 2, antrenată de Dan Oprescu.
Astfel, Universitatea Craiova pierde gratis un jucător de perspectivă, care mai avea contract cu gruparea din Bănie până în 2026. De remarcat că Mitran a adunat până acum cinci meciuri pentru naționala U20 a României.
Ionuţ Mitran a evoluat pentru formaţia din Bănie mai mult în perioada mandatului lui Cristiano Bergodi, el acumulând zece prezenţe în tricoul alb-albastru, în toate competiţiile. Fundașul a fost folosit din postura de jucător U21, atunci când cluburile erau obligate să folosească doi astfel de fotbalişti.
Jucătorul de 21 de ani, care poate evolua fundaş dreapta, fundaş central şi mijlocaş la închidere, a revenit în vara aceasta la Universitatea Craiova, fiind testat de Eugen Neagoe în cantonamentul din Bulgaria, dar nu a convins şi a fost trimis la echipa a doua. Nici la satelitul Ştiinţei n-a fost titular, fiind preferat pe postul de fundaş dreapta un alt tânăr, Florin Gaşpăr (16 ani), adus în vara aceasta de Universitatea Craiova de la CSS Craiova.
Fără să bifeze vreun meci oficial de mai bine de trei luni, Mitran ar urma să fie om de bază la CSM Slatina și poate juca primul meci în acest sezon pe 19 august, atunci când oltenii joacă în deplasare cu Metaloglobus.
Eliminată din Cupa României, după eșecul cu Alexandria, scor 0-1, CSM Slatina are patru puncte după primele două etape din Liga 2: 3-1 cu nou-promovata Tunari și 0-0 cu cei de la Chindia Târgoviște.
Sub comanda lui Dan Oprescu, CSM Slatina încearcă să prindă play-off-ul în Liga 2, chiar dacă oltenii nu au drept de promovare, la fel ca CSA Steaua și alte șase formații.
„Ionuţ Mitran se întoarce la CSM Slatina. Fundaşul dreapta, transferat definitiv. Fotbalist ce în stagiunea trecută a evoluat sub formă de împrumut, de la CS Universitatea Craiova, Ionuţ Mitran revine la echipa noastră, sub comanda tehnicianului Daniel Oprescu. Fundaşul dreapta cu prezenţe în naţionala Under 21, în vârstă de 21 de ani, este transferat definitiv de clubul slătinean. Ionuţ Mitran este un fotbalist născut în Grădinile, judeţul Olt, iar în stagiunea trecută a fost jucător de bază în angrenajul echipei CSM Slatina. Bine ai revenit, Ionuţ Mitran!” este anunţul clubului CSM Slatina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER