Universitatea Craiova, probleme mari în atac! Basarab Panduru a observat un detaliu incredibil: „Nu ştiu dacă s-a mai întâmplat asta vreodată!”
Universitatea Craiova a remizat, 1-1, cu Astra Giurgiu, în etapa 17 a Ligii 1. Basarab Panduru a observat un detaliu incredibil, care întărește ideea conform căreia formația din Bănie are probleme în compartimentul ofensiv.
Universitatea Craiova a fost nevoită să se bazeze pe nou venitul Ivan Mamut, după accidentarea gravă a vârfului Elvir Koljic.
Gruparea olteană se află pe locul 3 din Liga 1, cu 34 de puncte obținute, după 17 meciuri jucate.
Universitatea Craiova, probleme mari în atac
Basarab Panduru a observat faptul că, din primul „11” trimis de Universitatea Craiova în meciul cu Astra, singurii jucători care au marcat, în actuala ediție de campionat, au fost Bancu, Ofosu respectiv Cicâldău. Analistul TV consideră că această situație esta cauzată de faptul că oltenii nu mai au un vârf care să marcheze și, astfel, randamentul mijlocașilor ofensivi scade.
„Cred că este pentru prima dată după mulţi ani când în etapa a 17-a, Craiova trimite în primii 10 titulari, doar trei jucători care au marcat: Bancu, Ofosu şi Cicâldău. În rest, ceilalţi jucători nu au marcat şi sunt şapte la număr. Nu ştiu dacă s-a mai întâmplat asta vreodată la Craiova în ultimii ani. E normal poate la începutul campionatului, dar în etapa a 17-a? Vorbim despre o echipă care vrea să câştige campionatul, e altecva.
Mijlocaşii nu mai dau acelaşi randament pentru că nu mai au oameni în faţă care să marcheze. Nu mai ai jucătorii ăia buni în faţă care să marcheze şi automat scade şi randementul lui Nistor sau Cicâldău”, a declarat Basarab Panduru, pentru Telekom Sport.
Căpitanul Nicușor Bancu nu îl vrea pe Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova
Nicușor Bancu, fundașul în vârstă de 28 de ani al Universității Craiova, a avut reproșuri pentru adversari după egalul cu Astra Giurgiu și a vorbit despre posibila schimbare de antrenor din Bănie.
„Meciul trecut a fost unul slab al nostru. În această seară ne-am îmbunătățit puțin jocul, dar în repriza a doua au fost prea multe momente de pauză și s-a simțit. Nu știu ce o să facem, sperăm să ne revenim. Probabil s-a fluierat prea des în repriza a doua, au tras de timp, au stat pe jos, portarul a stat și 14 secunde cu mingea în mână, dar el știe mai bine, că este arbitru.
Trebuie să lucrăm mai mult, să facem cumva să ieșim din această pasă. Și terenurile sun foarte proaste, mai ales că e foarte frig afară, dar suntem profesioniști și trebuie să ne adaptăm. Ne-am gândit la victorie, dar nu întotdeauna ne iese socoteala de acasă.
Este decizia domnului Rotaru, eu sper ca Mister să rămână. Acum nu ne-au ieșit bine meciurile, dar am avut rezultate bune cu Mister, eu mă înțeleg foarte bine cu el”, a spus Nicușor Bancu, la flash-interviurile de după meci.