Universitatea Craiova va juca un amical cu campioana Bulgariei. Încă doi jucători s-au alăturat lotului lui Eugen Neagoe, la Bansko

Universitatea Craiova va juca un amical cu campioana Bulgariei. Încă doi jucători s-au alăturat lotului lui Eugen Neagoe, la Bansko
  • Publicat:

Al treilea amical al Universităţii Craiova în cadrul stagiului de la Bansko va fi contra campioanei Bulgariei, Ludogorets Razgrad, a anunţat clubul din Bănie. Partida se va disputa sâmbătă, 1 iulie, de la ora 18.00, în cadrul complexului „Evima” de la Bansko. Universitatea Craiova şi Ludogorets au mai jucat trei meciuri amicale în stagiile de pregătire, bulgarii câştigând cu 2-0 în 2018, în Antalya, şi de două ori cu 1-0 în Austria, în 2015 şi 2017.

Ludogorets a jucat deja două meciuri amicale în cadrul stagiului de la Bansko, învingând cu 3-0 pe Lokomotiv Plovdiv şi cu 1-0 pe Marek Dupnitsa. În primul tur preliminar al Champions League, Ludogorets se va duela cu campioana din Kosovo, Ballkani.

Gjokov şi Ndong s-au alăturat lotului lui Eugen Neagoe

La capătul primei săptămâni de pregătire în Bulgaria, în staţiunea Bansko, Universitatea Craiova a disputat şi primul meci amical din acest stagiu, contra formaţiei bulgare Botev Plovdiv, locul 10 în campionatul trecut al primei ligi de la sud de Dunăre. Formaţia antrenată de Eugen Neagoe s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Alexandru Creţu (4) şi Florin Gaşpar (75).

De marţi, Eugen Neagoe îi are la dispoziţie şi pe fundaşii Gjoko Zajkov şi Basilio Ndong, care au beneficiat de câteva zile de pauză după ce au participat la acţiunilor naţionalelor Macedoniei de Nord, respectiv Guineei Ecuatoriale. Lipsesc de la pregătire în continuare cei patru internaţionali de tineret, Screciu, Cîmpanu, Işfan şi Markovic, care au participat cu naţionala lui Emil Săndoi la turneul final Euro 2023.

Craiovenii joacă astăzi cu vicecampioana din Kosovo, FC Drita

Următorul adversar al Universităţii Craiova în stagiul de la Bansko este formaţia FC Drita Gjilan, ocupanta locului secund la terminarea primei ligi din Kosovo, la trei puncte în spatele campioanei Ballkani, fosta adversară a CFR-ului în Conference League. Meciul Universitatea Craiova – FC Drita este programat astăzi de la ora 18.00, în complexul „Evima”.

FC Drita Gjilani va evolua în turul doi preliminar al Conference League contra cehilor de la Viktoria Plzen. Drita a avut evoluţii onorabile în cupele europene, iar acum doi ani a fost scoasă din competiţie, în turul 2 preliminar al Conference League, de finalista acelei ediţii, Feyenoord, după 0-0 în Kosovo şi 2-3 la Rotterdam. Anul trecut, după ce au trecut de Inter Turku, kosovarii au fost eliminaţi de actuala campioană a Belgiei, Antwerp (0-0 şi 0-2).

Înfiinţată în 1947, FC Drita este antrenată de grecul Akis Vavalis (37 de ani), numit în aprilie 2023 la cârma vicecampioanei din Kosovo. Lotul este evaluat la aproximativ 4 milioane de euro, majoritatea jucătorilor de la Drita sunt kosovari. Anul trecut, acolo a evoluat şi fostul atacant de la Sepsi şi FC Voluntari, nord-macedoneanul Marko Simonovski, pe care Eugen Neagoe l-a avut sub elev la Sepsi. Lui Simonovski i-a expirat contractul în vara aceasta şi nu va mai continua la Drita. 

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi exploatată
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi…
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×