Universitatea Craiova va juca un amical cu campioana Bulgariei. Încă doi jucători s-au alăturat lotului lui Eugen Neagoe, la Bansko

Al treilea amical al Universităţii Craiova în cadrul stagiului de la Bansko va fi contra campioanei Bulgariei, Ludogorets Razgrad, a anunţat clubul din Bănie. Partida se va disputa sâmbătă, 1 iulie, de la ora 18.00, în cadrul complexului „Evima” de la Bansko. Universitatea Craiova şi Ludogorets au mai jucat trei meciuri amicale în stagiile de pregătire, bulgarii câştigând cu 2-0 în 2018, în Antalya, şi de două ori cu 1-0 în Austria, în 2015 şi 2017.

Ludogorets a jucat deja două meciuri amicale în cadrul stagiului de la Bansko, învingând cu 3-0 pe Lokomotiv Plovdiv şi cu 1-0 pe Marek Dupnitsa. În primul tur preliminar al Champions League, Ludogorets se va duela cu campioana din Kosovo, Ballkani.

Gjokov şi Ndong s-au alăturat lotului lui Eugen Neagoe

La capătul primei săptămâni de pregătire în Bulgaria, în staţiunea Bansko, Universitatea Craiova a disputat şi primul meci amical din acest stagiu, contra formaţiei bulgare Botev Plovdiv, locul 10 în campionatul trecut al primei ligi de la sud de Dunăre. Formaţia antrenată de Eugen Neagoe s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Alexandru Creţu (4) şi Florin Gaşpar (75).

De marţi, Eugen Neagoe îi are la dispoziţie şi pe fundaşii Gjoko Zajkov şi Basilio Ndong, care au beneficiat de câteva zile de pauză după ce au participat la acţiunilor naţionalelor Macedoniei de Nord, respectiv Guineei Ecuatoriale. Lipsesc de la pregătire în continuare cei patru internaţionali de tineret, Screciu, Cîmpanu, Işfan şi Markovic, care au participat cu naţionala lui Emil Săndoi la turneul final Euro 2023.

Craiovenii joacă astăzi cu vicecampioana din Kosovo, FC Drita

Următorul adversar al Universităţii Craiova în stagiul de la Bansko este formaţia FC Drita Gjilan, ocupanta locului secund la terminarea primei ligi din Kosovo, la trei puncte în spatele campioanei Ballkani, fosta adversară a CFR-ului în Conference League. Meciul Universitatea Craiova – FC Drita este programat astăzi de la ora 18.00, în complexul „Evima”.

FC Drita Gjilani va evolua în turul doi preliminar al Conference League contra cehilor de la Viktoria Plzen. Drita a avut evoluţii onorabile în cupele europene, iar acum doi ani a fost scoasă din competiţie, în turul 2 preliminar al Conference League, de finalista acelei ediţii, Feyenoord, după 0-0 în Kosovo şi 2-3 la Rotterdam. Anul trecut, după ce au trecut de Inter Turku, kosovarii au fost eliminaţi de actuala campioană a Belgiei, Antwerp (0-0 şi 0-2).

Înfiinţată în 1947, FC Drita este antrenată de grecul Akis Vavalis (37 de ani), numit în aprilie 2023 la cârma vicecampioanei din Kosovo. Lotul este evaluat la aproximativ 4 milioane de euro, majoritatea jucătorilor de la Drita sunt kosovari. Anul trecut, acolo a evoluat şi fostul atacant de la Sepsi şi FC Voluntari, nord-macedoneanul Marko Simonovski, pe care Eugen Neagoe l-a avut sub elev la Sepsi. Lui Simonovski i-a expirat contractul în vara aceasta şi nu va mai continua la Drita. 

Publicat: 28 06. 2023, 12:20