UTA – FC Voluntari 1-1, în etapa 18 din Superliga! Balint se întoarce cu un punct pe arena din Arad
Înainte de a intra în pauza pricinuită de Cupa Mondială din Qatar, UTA și FC Voluntari se duelau pentru trei puncte mari în „zona roșie” a Superligii. Arădenii, care l-au readus pe Laszlo Balint la echipă după despărțirea de Ilie Poenaru, erau chiar pe loc de retrogradare directă, cu 16 puncte, în timp ce ilfovenii erau la patru lungimi de undă în față. A rezultat o remiză (1-1), care îi convine mai degrabă teamului lui Ciobotariu, în timp ce arădenii speră ca FC U să piardă cu FCSB pentru a nu se întoarce pe poziția a 15-a până în decembrie.
Keseru i-a răspuns rapid lui Damașcan cu primul său gol la Arad
Balint a înghețat la revenirea sa pe arena „Francisc Neuman”, căci Voluntariul a deschis scorul încă din minutul 2. Govea a bătut un corner din stânga, Balauru a căzut pe minge și Damașcan a trimis în plasă din doar 4 metri. „Roș-albii” nu s-au descurajat, au mutat fundașii la mijlocul terenului, iar ocazia lui Otele (care a reluat slab cu capul din poziție bună) a prefațat golul de 1-1. În minutul 13, Abeid a pasat din drepta, R. Pop a pătruns până pe linia de fund, de unde l-a găsit pe Keseru cu o pasă exactă. Fostul internațional a reluat cu dreptul în poartă pentru primul său gol în fața publicului arădean. Nici ilfovenii nu au acuzat șocul, căci următoarele faze de poartă le-au aparținut, la „capul” lui Nemec și voleul din cădere al lui Damașcan, ambele trecând pe lângă bara din stânga lui Balauru. Ritmul a rămas ridicat, iar gazdele au produs rapid ocazii importante, prin Erico, a cărei lovituri de cap a fost respinsă din fața porții de Armaș, dar și Abeid, care nu a putut relua pe poartă din 5 metri. UTA a rămas la comandă și în ultimul sfert al reprizei, dar nu a mai produs decât două șuturi de la distanță, necadrate, ale lui Otele și Keseru.
Postolachi a ratat victoria pentru arădeni
Repriza secundă s-a reluat de la scorul de 1-1 și cu aceleași formații destul de precaute, cu un ușor plus teritorial pentru gazde, dar cu o situație pentru „azuri”, la șutul de la 17 metri al lui Lopes, parat de Balauru. Mult mai importantă a fost ocazia lui Nemec, care a reluat cu capul din 6 metri, dar portarul „Bătrânei Doamne” a prins în doi timpi. De o oră a avut nevoie echipa gazdă să-și mai creeze o ocazie, la pasa filtrantă a lui Pop și reluarea lui Otele în Popa, ieșit bine să-i închidă unghiul. Duelul s-a repetat după 10 minute, cu același deznodământ, nigerianul ajungând cu o secundă mai târziu la întâlnirea cu mingea. Cu toate că au suferit din punct de vedere fizic, utiștii au mai reușit să-și creeze o situație mare de gol. În minutul 81, nou-intratul Matei a pasat pe culoar, Postolachi a pătruns până la 20 de metri, de unde a băgat defectuos piciorul sub minge și a trimis mult pe lângă poartă. Și Costin și-a grațiat fosta formație, după ce a primit o minge de la Damașcan în 12 metri, dar a întârziat finalizarea și Jobello a inervenit la sacrificiu. Popa i-a refuzat golul și lui Anton, care șutase puternic dintr-o lovitură liberă de la 28 de metri. UTA a atacat până în ultima secundă, dar a trebuit să se mulțumească cu punctul ce o scoate, cel puțin până deseară din zona direct retrogradabilă.
UTA Arad și FC Voluntari au remizat, scor 0-0, într-o partidă desfășurată în cadrul etapei cu numărul 18 din Superliga României.
Vitalie Damașcan a deschis scorul pentru ilfoveni în minutul 2, iar peste 10 minute, Claudiu Keșeru a reușit să egaleze.
FC Voluntari a urcat pe poziția a 10-a a clasamentului, în timp ce UTA a rămas pe locul 15 în Superliga.
UTA – FC Voluntari 1-1, Live Video Online
Min. 90+4: Final de meci!
Min. 54: Ocazie FC Voluntari! Dintr-o lovitură liberă, Nasser Aliji trimite mult peste poartă!
Min. 46: A început a doua repriză!
Min. 45: Pauză la Arad!
Min. 20: Ocazie UTA! Postolachi trimite cu capul spre poartă, dar Matricardi respinge în corner!
Min. 13: GOOL UTA! Veteranul Keșeru reușește să egaleze.
Min. 2: GOOOL VOLUNTARI! Damașcan înscrie după eroarea mare făcută de Balauru.
Fără victorie la Arad din luna august, UTA este condamnată să obțină victoria cu FC Voluntari, echipă care se va lupta și ea pentru evitarea retrogradării în această ediție de campionat.
Echipele de start:
UTA (4-2-3-1): Balauru – Dobrescu, Erico, Benga (cpt.), Abeid – Ubbink, Batha – R. Pop, Keşeru, Otele – Postolachi
Rezerve: Fl. Iacob – Cibi, Negoescu, P. Anton, Stahl, Fl. Matei, Jobello, Şteau, Godwin
Absenţi: Hoxhallari, Chindriş (suspendaţi)
Antrenor: Laszlo Balint
FC Voluntari (3-5-2): M. Popa – Meleke, Matricardi, Armaş (cpt.) – Marcelo, Govea, Tavares, Raţa, Aliji – Nemec, Damaşcan
Rezerve: J. Fernandez – Al. Vlad, C. Achim, Andres, C. Costin, Robert Popescu, Răduţ, Merloi, D. Florea
Absenţi: Droppa, Ricardinho (accidentaţi)
Antrenor: Liviu Ciobotariu
- 25 de jucători au utilizat arădenii în primele 17 runde, dintre care 11 sunt străini.
- 14 dueluri în atac a câştigat Virgiliu Postolachi în meciul cu Petrolul din etapa precedentă, cele mai multe dintre toţi jucătorii prezenţi pe teren în runda a 17-a.