Steaua s-a făcut de râs în Cupa României, trofeu pe care Daniel Oprița ar fi vrut să îl câștige pentru a juca în cupele europene, iar reacțiile fanilor au fost dintre cele mai agresive cu putință.
Echipa din Bd. Ghencea a privit cu invidie cum „colega de suferință” din sezonul trecut al Ligii 2, Corvinul – care nu a avut, nici ea, drept de promovare în Superliga, a câștigat Cupa României și a făcut o figură foarte frumoasă în competițiile continentale. Astfel, antrenorul Daniel Oprița a prins curaj și a dezvăluit că visează și el la cucerirea singurului trofeu intern care duce în preliminariile Europa League.
Aventura Stelei în Cupa României nu a durat, însă, prea mult. „Militarii” au capotat încă din turul 3 al competiției, fiind eliminați de Concordia Chiajna după executarea loviturilor de departajare, astfel că echipa Clubului Sportiv al Armatei rămâne pentru acest sezon cu singurul obiectiv sportiv de a nu retrograda în Liga 3, în condițiile în care în continuare nu îndeplinește condițiile necesare pentru a primi dreptul de promovare în Superliga.
Steaua a remizat pe terenul Concordiei Chiajna, 0-0, apoi ilfovenii au fost mai inspirați la loviturile de departajare, astfel că „militarii” au părăsit deja Cupa României.
Fanii formației roș-albastre au tras cu ochiul la performanța deosebită obținută de Corvinul și au visat, alături de antrenorul Daniel Oprița, că favoriții lor vor reuși să le calce pe urma hunedorenilor. Totul s-a năruit, însă, la Chiajna, iar suporterii nu au putut să difere această umilință, cu toate că este abia început de sezon.
Comentariile din mediul online au fost dintre cele mai acide, astfel că jucătorii „militarilor” se pot aștepta la o primire ostilă din partea propriei galerii la următorul meci de campionat pe care echipa îl va disputa pe teren propriu.
Clubul Steaua a anunțat că echipa a părăsit Cupa României, iar fanii s-au înghesuit în secțiunea de comentarii pentru a trage un semnal de alarmă.
Nu au trecut peste acest rezultat rușinos nici fanii care administrează pagina de Facebook Armata Roș-Albastră, aceștia avertizându-i pe fotbaliști că nu se va trece prea ușor peste acest episod. „Cuvintele sunt de prisos. S-a văzut pe teren cât de mult vă pasă de Steaua. Dezamăgirea este mare. Iertăm, însă nu uităm!”, au comentat aceștia.
În Cupa României urmează faza play-off-ului pe 28 august, iar primele meciuri din grupe vor avea loc în jurul datei de 30 octombrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER