Vadim Rață (28 de ani), mijlocașul central de la FC Voluntari, l-a impresionat pe Mihai Stoica (56 de ani).
Managerul general al formației roș-albastre a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Vadim Rață, fotbalistul care a jucat doar în Republica Moldova până în 2019.
Acesta a ajuns în Liga 1 la Chindia Târgoviște în februarie 2019, iar apoi a fost cedat liber de contract la FC Voluntari, formație la care joacă din iulie 2021.
În prima jumătate a sezonului 2021 – 2022, Vadim Rață a avut evoluții constante, a ieșit în evidență la meciurile jucate pentru FC Voluntari, lucru care l-a făcut pe managerul general de la FCSB să susțină că „este jucătorul revelație în sezonul ăsta”.
„Raţă, la Târgovişte, ieşea în evidenţă, juca defensiv, număr şase. Liviu Ciobotariu a văzut calităţi la el şi pentru alte poziţii. Da, a marcat şi cu Franţa. E jucătorul revelaţie în sezonul ăsta”, a declarat Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, conform Telekom Sport.
Liviu Ciobotariu, antrenorul celor de la FC Voluntari, a vorbit despre Vadim Rață și a explicat cum a ajuns ca mijlocașul să explodeze în sezonul 2021 – 2022.
„Impresionează în acest campionat. L-am luat de la Chindia, am avut foarte mare încredere în el, a avut o creștere fantastică. Am fost inspirat că i-am mutat poziția. El preferă mai mult jocul de atac, e un jucător cu capacitate mare de efort”, a mai spus antrenorul ilfovenilor.
Nu este prima dată când Mihai Stoica îl laudă pe Vadim Rață. Fotbalistul lui FC Voluntari a fost inclus de oficialul lui FCSB în cel mai bun prim „11” din Liga 1 alături de Mihai Aioani (Farul Constanța), Deian Sorescu (Dinamo), Virgil Ghiță (Farul Constanța), Paul Iacob (Chindia Târgoviște), Mario Camora (CFR Cluj), Edjouma (FC Botoșani), Ciprian Deac (CFR Cluj), Billel Omrani (CFR Cluj), Elvir Koljic (Universitatea Craiova) și Andrei Ivan (Universitatea Craiova).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER