Căpitanul lui CSA Steaua, mesaj războinic înainte de barajul pentru Liga 2. „Pentru meciurile astea am fost aduși!”
CSA Steaua debutează în semifinalele barajului pentru promovarea în Liga 2 sâmbătă, 8 mai, împotirva celor de la Mostiștea Ulmu, iar Valentin Bărbulescu, căpitanul echipei Armatei, a transmis un mesaj războinic.
Valentin Bărbulescu a prefațat duelul cu Mostișea Ulmu din faza semifinalelor barajului pentru liga secundă, iar acesta le-a transmis coechipierilor săi că pentru aceste meciuri au fost aduși la echipă.
Totodată, Valentin Bărbulescu, căpitanul echipei Armatei, a dezvăluit că are de gând să se retragă din cariera de jucător profesionist de fotbal de la CSA Steaua
Valentin Bărbulescu, căpitanul CSA Steaua, mesaj războinic înainte de barajul pentru Liga 2
„Știam că până la urmă pentru meciurile astea am venit, nu pentru meciurile cu Dinamo 2, cu Rapid 2 sau cu CS Balotești, cu tot respectul. Pentru meciurile astea am fost aduși toți, ca să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat Valentin Bărbulescu pentru Steaua TV.
„Vreau să-mi închei cariera aici. Voi face totul ca să o închei așa cum trebuie, cu o promovare în Liga I. Stadionul acesta trebuie să fie încă o motivație în plus pentru noi, trebuie să promovăm neaparat în Liga a II-a. Acest stadion a crescut odată cu noi în proporție de 99%, sper că atunci când promovăm să fie 100% și să jucăm pe el„, a mai adaugat căpitanul Stelei.
Programul barajului de promovare în Liga 2 pentru CSA Steaua și FCSB:
Semifinale:
- 8 mai – 11:30 – Mostiștea Ulmu – CSA Steaua (tur)
- 9 mai – 11:45 – CS Afumați – FCSB 2 (tur)
- 15 mai – FCSB 2 – CS Afumați (retur)
- 15 mai – CSA Steaua – Mostiștea Ulmu (retur)
Finala:
- 22 mai – CSA Steaua/ Mostiștea Ulmu – FCSB 2/ CS Afumați (tur)
- 29 mai – FCSB 2/ CS Afumați – CSA Steaua/ Mostiștea Ulmu (retur)
Meciurile din barajul pentru Liga 2 care vor fi jucate de FCSB 2 și CSA Steaua vor fi transmise de Digi Sport 1, iar cele mai importante faze vor fi Live Video Online pe www.prosport.ro.