Valentin Gheorghe a fost omul meciului Astra-Sepsi. A fost jucătorul cel mai inspirat în fața porții și a reușit să înscrie două goluri. Finalul partidei nu l-a prins pe teren, pentru că a fost eliminat. A încasat două cartonașe galbene în urma unor faulturi inutile.
Astra-Sepsi este un meci pe care Valentin Gheorghe nu-l va putea uita vreodată. A deschis scorul în minutul 15 după ce a lovit frumos cu capul, din centrarea lui Bruno. În debutul reprizei secunde a mai marcat o dată. A luat o acțiune pe cont propriu și a trimis mingea în poartă după un șut la colțul lung.
În finalul partidei și-a pierdut luciditatea. A încasat un cartonaș galben în minutul 84. După trei minute a mai văzut unul și a fost eliminat. De fiecare dată, arbitrul l-a pedepsit din cauza unor faulturi stupide.
„Mi-am făcut puţin mingea cam lung şi adversarul a venit tare în mine, am vrut să ajung la minge, ne-am lovit reciproc. Părerea mea este că este cam uşor acordat. Da, îmi reproşez şi eu, dar cred că am făcut tot ce am putut pentru echipă. Am marcat, am muncit pentru echipă nu am luat roşu că am înjurat sau scuipat pe cineva.
Am luat cartonaş roşu din dorinţa de a munci şi se întâmplă.Ăsta e fotbalul! Da, mă bucur pentru reuşită, mă bucur pentru joc. Am început bine şi prima şi a doua repriză. Am fost peste cei de la Sepsi. Un corner, a trecut mingea o sută de metri în care printre toţi… gol. Ăsta este fotbalul. Aveam nevoie şi de puţin noroc în această seară. Din păcate a fost la ei.”, a explicat jucătorul la finalul partidei.
Când a ieșit de pe teren, echipa gazdă conducea cu 2-1. În ultima secundă a partidei, oaspeții au egalat. Astra- Sepsi s-a terminat 2-2 și niciuna dintre echipe nu a reușit să câștige în acest sezon.
Denis Alibec a fost foarte activ după întoarcerea de la națională. A luptat pentru fiecare minge și a fost cel mai faultat jucător de pe teren. A încercat chiar să dea gol de la mijlocul terenului, inspirat de execuția spaniolului Borja Valle. Execuția lui nu a fost grozavă și mingea ajuns în aut.
„Alibec a făcut două meciuri excelente la națională și el e cel mai mare câștig din aceste două meciuri. Faptul că l-am vrut și pe Alibec, poate și aici arată că n-aș fi greșit dacă Alibec ar fi ajuns la CFR.”, a declarat Dan Petrescu după ce a văzut prestația lui Alibec în meciurile cu Irlanda de Nord și Austria din Liga Națiunilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER