Revenit în vara trecută la Dinamo pentru a treia oară, Valentin Lazăr (33 de ani) s-a despărțit cu scandal de alb-roșii după doar patru luni. Acesta a fost exclus din lot de către Ovidiu Burcă (42 de ani), iar la finalul lunii noiembrie a reziliat contractul cu „câinii”.
După două luni pe bară, Vali Lazăr revine în circuit. Acesta a semnat cu CS Păulești, club care evoluează în a treia divizie a fotbalului românesc. Născut în Prahova, Lazăr a ales un club mai apropiat de casă, în condițiile în care se apropie de finalul carierei.
Deși revenirea sa în Ștefan cel Mare a fost privită cu entuziasm de suporterii lui Dinamo, Valentin Lazăr nu a dat randamentul scontat în tricoul „câinilor” și nu a prins decât șapte meciuri la alb-roșii, dintre care doar cinci ca titular.
Lazăr s-a despărțit cu scandal de Dinamo și i-a reproșat lui Burcă faptul că nu i-a acordat mai multe minute.
„Motivul pentru care am plecat e unul foarte clar. Când a venit domnul Burcă la echipă, el a adus mai mulți jucători. Mie mi-a spus că trebuie să-i accept deciziile și să fiu rezervă. Mi-a zis asta după un meci cu Unirea Dej. De atunci am fost doar rezervă meci de meci! Mai intram și eu câte un pic, spre finalurile meciurilor. A fost urât ceea ce mi-au făcut” a explicat Lazăr pentru GSP.
Ovidiu Burcă a explicat de ce a ales să îl îndepărteze pe Lazăr din cadrul clubului: „Povestea cu el e foarte simplă. Vali Lazăr nu mai e un jucător antrenabil. Iar când un jucător devine neantrenabil… Ajungi într-un moment în care ai o vârstă, ai un anumit confort și nu mai răspunzi la comenzile antrenorului. Iar pentru un antrenor e foarte important”.
Valentin Lazăr se va revedea cu foștii colegi pe 21 ianuarie, atunci când formația sa actuală, CS Păulești, va juca un meci de pregătire împotriva lui Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER