Valeriu Iftime, declarație interpretabilă: „Dacă s-ar putea cumpăra titlul, m-ar interesa!”
FC Botoșani s-a calificat în play-off, în acest sezon, pentru prima oară în istoria clubului, însă performanța remarcabilă a fost umbrită de pandemia de COVID-19 care a închis porțile fotbalului.
Valeriu Iftime, finanțatorul formației moldave, susține că își dorește o nouă performanță, și anume, să termine campionatul pe locul 4, deoarece, consideră el, nu se poate lupta cu echipe precum FCSB, CFR și Craiova, care se află mai sus în clasament. Atât de mult își dorește performanța, încât omul de afaceri a declarat că ar fi dispus să cumpere titlul de campioană a României, dacă acest lucru ar fi posibil.
„Dacă s-ar cumpăra titlul, m-ar interesa, dar nu se cumpără. Nu mai e negustorie. Un titlu se câştigă cu talent, cu calitate, cu buget sănătos. Trebuie să ştii fotbal. Noi jucăm fotbal, dar nu ne putem compara cu 2-3 echipe din România care au altă mentalitae şi o altă structură.
Mă gândesc la CFR, la FCSB şi la Craiova, dar la locul 4 aş putea să visez. Adică visez sincer cu ochii deschişi. Dacă nu se întrerupea campionatul, dacă nu ar fi fost greşeli de arbitraj aşa cum au fost la Giurgiu când am luat bătaie nedrept, în opinia mea, eram azi pe locul 3”, a declarat Valeriu Iftime, la Telekom Sport.
Iftime, fericit după anunțul privind reluarea antrenamentelor
Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, luni, că după data de 15 mai, sportivii de performanță se pot întoarce în cantonamente, iar Valeriu Iftime s-a arătat încântat la aflarea veștii.
Valeriu Iftime se gândește și la varianta reluării meciurilor cu spectatori în tribune. Totodată, patronul Botoșaniului nu uită de banii pe care îi mai are de încasat din drepturile de televizare.
„Primul lucru ar fi să-l pup (n.r. pe Klaus Iohannis). A doua chestiune e că eu am spus încă de acum o lună de zile că 15 mai poate fi un moment bun pentru începerea cantonamentelor, în condiții de maximă atenție și maximă protecție. Fotbalul trebuie să înceapă, pentru că fotbalul e un fenomen care dă tonul la normalitate. E clar că la finalul lunii mai putem începe competiția. Vom juca fără spectatori, dar cred că suporterii ar putea fi ținuți la distanță, s-ar putea juca măcar cu 1.000 de spectatori în tribune. Totuși, e bine că o să se joace competiția și că vom putea să luăm banii de la drepturile TV.
Mi-am găsit toți jucătorii. Deocamdată, singura problemă e la doi argentinieni, care nu pot veni în România. Încă nu am găsit un aeroport în care să nu fie nevoiți să stea în carantină. În rest, toți ceilalți fotbaliști vor fi aici și vor începe antrenamentele”, a spus Valeriu Iftime, potrivit GSP.