Valeriu Iftime își distruge unul dintre jucători după meciul cu Rapid. „Este corigent în apărare! Ce faci acolo, te apleci?”

valeriu-iftime-distruge-braun-botosani
Vezi galeria foto - 4 poze

Valeriu Iftime își distruge unul dintre jucători după meciul cu Rapid. Finanțatorul celor de la FC Botoșani nu poate înțelege raționamentul lui Christopher Braun, la primul gol marcat de giuleșteni.

Fundașul german de origine ghaneză s-a aplecat, în loc să sară la cap, în duelul cu atacantul celor de la Rapid, Bnou Marzouk. Marocanul a profitat și a trimis balonul în poarta lui Pap, deschizând scorul.

În final, Rapidul a mai marcat o dată, prin Soffiadine Alami și a stabilit scorul final: 2-0. În urma acestui succes, Rapid a rămas pe locul doi, cu 16 puncte, în timp ce FC Botoșani este pe locul trei, cu 13 puncte.

Valeriu Iftime îl distruge pe Christopher Braun, după meciul cu Rapid

Chiar se află pe podiumul Ligii 1, Valeriu Iftime nu înțelege cum a putut jucătorul său, Christopher Braun, să se ferească de duelul fizic cu Bnou Marzouk, care a dus la deschiderea scorului.

Practic, în loc să sară, acesta s-a aplecat dubios. Dacă acea fază era evitată, Valeriu Iftime crede că altul ar fi fost deznodământul meciului. Îi consideră pe rapidiști extrem de norocoși, atât în această partidă, cât și în cea contra celor de la FCSB, câștigată la limită după autogolul lui Paulo Vinicius.

Rapid a avut noroc! Nu a meritat să câștige. Dacă noi marcam, se schimba totul, pentru că am jucat fotbal. Nu înțeleg ce a făcut Braun la gol. Cea mai mare prostie, dar este corigent în apărare, a făcut erori impardonabile. Mă gândeam că l-au împins, dar ce faci acolo, te apleci? Rapidul n-a avut nicio ocazie. Golul lor a fost la întâmplare, cum a fost și cu FCSB”, a declarat Valeriu Iftime, la finalul partidei cu Rapid, la DigiSport.

Christopher Braun are 30 de ani, a ajuns la FC Botoșani în toamna anului trecut și a mai evoluat pentru formații precum Wattenscheid, Fortuna Sittard și OFI Creta.

În etapa următoarea, FC Botoșani va evolua pe terenul celor de la OSK Sepsi Sfântu Gheorghe, duminică, 29 august, ora 18:15. Formația din Covasna nu are parte de un start de sezon foarte bun, fiind doar pe locul 14 din 16 în Liga 1 și are mare nevoie de puncte.

Publicat: 23 08. 2021, 08:30