Valeriu Iftime, „fermecat” de un jucător al lui FCSB: „Cu tot respectul pentru Hagi, el e mai bun decât Ianis!”

Valeriu Iftime, „fermecat” de Olimpiu Moruțan
Vezi galeria foto - 4 poze

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a vorbit la superlativ despre fostul său jucător, Olimpiu Moruțan, actual mijlocaș la FCSB. Acesta îl consideră chiar mai bun decât Ianis Hagi, fotbalistul scoțienilor de la FC Rangers.

Olimpiu Moruțan (21 de ani) a fost transferat de FCSB, în vara lui 2018, de la FC Botoșani pentru 700.000 de euro. Tânărul jucător mai are contract până în 2023 cu formația bucureșteană.

FCSB se află pe primul loc din Liga 1, cu 34 de puncte obținute, după 15 meciuri jucate.

Valeriu Iftime, „fermecat” de Olimpiu Moruțan

Patronul lui FC Botoșani apreciază foarte mult calitățile de care dă dovadă Olimpiu Moruțan și susține că tânărul jucător al lui FCSB este mai bun decât Ianis Hagi, cel care se află într-o formă bună la FC Rangers.

„E extraordinar. El trebuie jucat în spatele vârfurilor. Este unul dintre cei mai talentaţi români din ultimii ani. Cu tot respectul pentru Hagi, el e mai bun decât Ianis”, a declarat Valeriu Iftime, pentru Antena Sport.

Impresarul lui Olimpiu Moruțan, detalii despre plecarea jucătorului de la FCSB

Olimpiu Moruțan ar putea să plece de la FCSB. Florin Vulturar, impresarul tânărului mijlocaș, a confirmat oferta tentantă din Emiratele Arabe Unite și susține că sunt șanse mari ca mutarea să se realizeze astăzi, 4 ianuarie.

„Nici mie nu-mi vine să cred. E o ofertă foarte mare. E posibil să se facă transferul. Un salariu fabulos pentru Oli! Nea Gigi e dispus să negocieze, dânsul vrea 15 milioane de euro. Nu suntem foarte departe. Luni vom avea o discuție cu cei din Emirate și cu domnul Becali. E greu să se plătească sume de 10 milioane pentru un jucător din Europa în acest moment”, a declarat Florin Vulturar, conform GSP.

1.3 milioane de euro este cota lui Olimpiu Moruțan, conform transfermarkt.com

3 goluri și 10 pase decisive a dat Olimpiu Moruțan în 16 partide bifate pentru FCSB, în acest sezon

Publicat: 04 01. 2021, 08:25
Actualizat: 04 01. 2021, 08:28