Valeriu Iftime, răspuns tranșant pentru Gigi Becali: „Nu îl pot lăsa acum pe Marius Croitoru fără Ongenda!” | EXCLUSIV

Stefan Marinel Vladoiu, Hervin Ongenda si Mihai Alexandru Balasa in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FC Botosani, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 1 august 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Valeriu Iftime a vorbit pentru ProSport despre intenția lui Gigi Becali în legătură cu transferul lui Hervin Ongenda la FCSB și a ținut să clarifice încă din startul discuției cum stă problema față de fotbalistul dorit de latifundiarul din Ppera.

Gigi Becali a anunțat că l-a vândut pe Moruțan la Galatasaray și că o să încerce în următoarea perioadă să mai aducă la FCSB trei jucători. Unul dintre aceștia este Hervin Ongenda de la FC Botoșani,

ProSport a luat legătura cu Valeriu Iftime, iar patronul moldovenilor ne-a mărturisit că în acest moment nu se poate despărți de Hervin Ogenda.

Valeriu Iftime, răspuns tranșant pentru Gigi Becali: „Nu e corect să fac lucrul ăsta față de Croitoru!”

Valeriu Iftime a spus pentru ProSport că nici nu a fost căutat de Gigi Becali pentru discuțiile legate de Ongenda. „E prima dată când aud despre așa ceva. Gigi nu m-a căutat să mă întrebe de Ongenda. Eu când i l-am propus acum vreun an pe Ongenda lui Gigi ,el strâmba din nas și spunea că nu e bun, că e gras și așa mai departe.

Acum văd că îl vrea, dar nu pot să accept eu acest transfer. Nu este corect față de Croitou și nu îl pot lăsa pe Marius fără cel mai bun jucător al nostru. Dacă aveam un înlocuitor pentru Ongenda, atunci puteam să stăm de vorbă. Dar nu am nicio soluție bună pentru înlocuirea lui Ongenda”, a spus Iftime.

Lui Gigi Becali i-a plăcut Ogenda în meciul cu Rapid

Hervin Ongenda a fost remarcat de Gigi Becali în meciul FC Botoșani – Rapid, scor 0-2, disputat duminică seară, iar patronul celor de la FCSB îl vrea neapărat pe jucătorul francez la echipa sa.

Mijlocașul moldovenilor, care are deja două goluri în actualul sezon de Liga 1, a fost cel mai periculos jucător al lui Marius Croitoru în disputa contra giuleștenilor.

 

Publicat: 23 08. 2021, 17:12
Actualizat: 23 08. 2021, 17:14