Valeriu Iftime a dezvăluit pentru ProSport în ce condiții ar ajunge Denis Haruț la FC Botoșani, dar și postul pentru care l-ar dori în cazul în care se decide să-l transfere.
Denis Haruț s-a transferat la FCSB în urmă cu mai bine de un an și jumătate, dar fostul jucător al moldovenilor nu a reușit să se impună ca titular.
Retrimis sub formă de împrumut la Botoșani, Haruț a revenit la FCSB, dar tot nu a convins. Astfel că, în urmă cu câteva zile, Valeriu Iftime a vorbit din nou despre o a doua reîntoarcere a fostului internațional U 21 la FCSB. „M-am uitat la Haruț, când au jucat cu Rapidul. A fost excepțional! Am vorbit cu el cu o zi înainte de meci. I-am zis că dacă nu poți acolo, aș face orice să te aduc. Vino la mine, ca să joci. Nu știu deocamdată, o să vedem ce va fi. Sper să joace în continuare la fel de bine ca în meciul cu Rapid, cu siguranță poate fi foarte util pentru FCSB”, a spus Valeriu Iftime la Pro Arena.
ProSport a luat legătura cu Valeriu Iftime, iar acesta a „bătut în retragere” cu planul legat de Haruț.
„Am mai vorbit eu despre Haruț, dar sunt momente și momente. Totuși, nu sunt chiar atat de sigur că vreau să îl aduc. Încă nu sunt hotărât și nu am discutat nici cu Gigi Becali ca să vad care sunt condițiile de transfer. Noi nu putem să aruncăm cu banii în stânga și în dreapta ca patronul FCSB. Am văzut că Haruț a fost folosit în ultimul timp la FCSB, atunci când a jucat, pe postul e fundaș central, iar eu dacă mă hotărâsc să îl aduc l-aș vrea pentru postul de fundaș dreapta. Așa că, în acest moment nu este nimic sigur legat de Haruț”, a spus Iftime.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER