Venirea lui Marțian la UTA poate reprezenta o nouă filă de poveste din istoria grupării. „Bătrâna Doamnă” forțează promovarea în Liga 1, fiind în acest moment la doar două puncte de un loc care îi dă dreptul să viseze la prima ligă.
În aceste condiții, fosta campioană caută întăriri, mai ales că doi jucători importanți – Voiculeț și Silvășan – s-au accidentat și nu vor reveni prea curând pe teren. În perioada imediat următoare, Alin Stoica și Vali Badea vor fi testați de conducerea tehnică a arădenilor și, cel mai probabil, vor semna contractele aferente.
Informația a fost confirmată de tehnicianul UTA-ei, Adrian Falub, care îi așteaptă pe cei doi la antrenamente, pentru a vedea în ce formă fizică se află.
„Având în vedere că Voiculeț e accidentat și Silvășan are și el probleme și nici nu e în cea mai bună formă, e normal că avem nevoie de întăriri în ofensivă. Nu a fost ideea mea să îi aducem pe Vali Badea și Alin Stoica, domnul Marțian a avut inițiativa aceasta; i-am zis că nu avem nimic de pierdut dacă îi încercăm. Încă nu s-au înțeles cu conducerea și nici eu nu i-am văzut cum se prezintă, probabil că astăzi sau mâine se va decide dacă vor rămâne. Cu Badea am vorbit, cu Alin Stoica încă nu„, a declarat Falub pentru stiridesport.ro.
Jucători importanți în cupele europene
Doi ani a evoluat Vali Badea pentru Steaua, suficient pentru a rămâne în istoria grupării roș-albastre. Prin dubla reușită contra lui Standard Liege, atacantul născut la Alexandria a calificat echipa în grupele Champions League.
Odată plecat din Ghencea, Vali Badea a cunoscut o pantă descendentă în carieră. Și-a încercat mai întâi norocul la Panserraikos, apoi a bifat 6 cluburi în doar 3 ani, nereușind să se impună în niciun loc. Ajuns la 30 de ani, acesta a recunoscut că marea eroare a carierei a fost reprezentată de plecarea de la Steaua. „M-aș întoarce la Steaua, a fost greșeala vieții mele că am plecat de acolo„, explica vârful în urmă cu câteva luni.
15 goluri a înscris Vali Badea pentru Steaua, în 50 de partide
În ceea ce îl privește pe Alin Stoica, declinul său a fost și mai evident decât în cazul ex-stelistului. În urmă cu 12 ani, tânărul mijlocaș român îi uimea pe toți în tricoul lui Anderlecht, reușind să marcheze în fiecare deplasare din faza 1 a grupelor Champions League: la Madrid, la Leeds și la Roma.
Din păcate pentru el, Stoica nu a fructificat perioada bună, devenind un adevărat globetrotter: a bifat formații ca Brugge, Siena, FC Național, Poli Timișoara, Gent, Mouscron, FC Brașov și Vojvodina Novi Sad, dar nu a confirmat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER