Valentin Costache a fost eroul României U21 cu Danemarca U21, jucătorul de la CFR a marcat în repriza secundă și a adus o nouă calificare la Euro, iar Gabi Răduță a dezvăluit pe câți bani a ajuns fotbalistul la Dinamo.
În vârstă acum de 22 de ani, Costache a ajuns la 16 ani la Dinamo, iar Răduță, care a condus Academia „câinilor” și-a dat seama imediat că fotbalistul născut la Videle are un potențial excelent.
După golul decisiv cu Danemarca, Valentin Costache are șansa să demonstreze de ce este în stare și la turneul final: Euro U21, organizat în Ungaria şi Slovenia, se va disputa în două etape: etapa grupelor din 24 până la 31 martie 2021 şi etapa eliminatorie, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021. România este în urna a treia la tragerea la sorți.
„La 16 ani l-am adus pe Costache la Dinamo. L-am văzut în meciul direct cu noi, finala campionatului municipal la grupa ’98. Ne-a dat două goluri, am pierdut cu 3-1. A venit magazionerul la mine, Toma Radu. «Domnu” Gabi, vă place copilul ăla?», «Da, chiar îmi place, cum să nu-l remarci?!», «Vreți să vi-l aduc să vorbiți cu el?». I-am zis că da. Am discutat, mi-am dat seama din prima că va ajunge sus. Am vorbit cu domnul Negoiță și a plătit 20.000 de lei. Culmea este că la acel meci Denis Ciobotariu l-a avut în marcaj, iar acum sunt colegi”, a spus Gabi Răduță, conform GSP.
Fost șef al Academiei lui Dinamo, Răduță și-a adus aminte cum a reacționat Cosmin Contra, după ce l-a văzut pe Costache la câteva antrenamente: „A avut un parcurs bun la juniorii lui Dinamo, a fost bine instruit de antrenorii de la Academie, dar și el a fost, este, un copil muncitor și cuminte. La echipa mare a lui Dinamo, a plecat în cantonament, vara, cu „Guriță”. Nu-l știau, nu prinsese nici lotul de 28, nici el, nici Ciobotariu, dar am vorbit cu domnul Negoiță, juniorii A tocmai deveniseră campioni naționali în vara 2017, și i-am spus să vorbească să le dea o șansă. M-a sunat apoi patronul că îi spusese Cosmin Contra după o săptămână de pregătiri: «Domne, copilul e fantastic!». Apoi, a jucat la toți antrenorii. Și a intrat în circuitul băieților mari”.
Gabi Răduță crede că Valentin Costache a făcut o alegere excelentă atunci când a ales să semneze cu CFR Cluj: „A prins un tren și nu s-a mai dat jos din el. După, s-a transferat la CFR Cluj unde Dan Petrescu a avut un rol foarte important în ascesiunea lui”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER