Vali Lazăr a vorbit la finalul meciului jucat de Dinamo București cu Poli Iași, scor 1-1, în etapa a 9-a din play-out-ul Ligii 1, pe stadionul din „Ștefan cel Mare”.
Mijlocașul grupării din „Groapă” a explicat de ce echipa antrenată de Adrian Mihalcea nu a reușit să se impună în fața moldovenilor pregătiți de Mircea Rednic și au obținut un singur punct pe teren propriu.
„A fost un început bun de partidă, am condus cu 1-0 în prima repriză și a fost un jucă echilibrat. În repriza a doua am bătut un pas în spate și au venit pe noi. Ne-au împins, au atacat destul de bine și ne-am retras. Greșeala asta am făcut-o și cu Clinceni.
Trebuie să controlăm jocul în momentul în care conducem. Era ca o finală și trebuia să câștigăm meciul, dar dacă batem cele două meciuri restante o să ajungem între primele 3 din play-out. Acum ne-am mai reglat și avem un joc mai bun decât după pauza competițională”, a spus Vali Lazăr la finalul meciului Dinamo – Poli Iași, scor 1-1.
După meciul jucat de Dinamo cu Poli Iași în etapa a 9-a din play-out-ul Ligii 1, formația din Copou este pe locul 6 în clasament, cu 22 de puncte, iar gruparea antrenată de Adrian Mihalcea pe 7, cu 21 de puncte, la patru în fața celor de la Chindia Târgoviște.
Pentru Dinamo urmează meciul cu Chindia Târgoviște, pe 19 iulie, de la ora 18.00, în etapa a 10-a din play-out-ul Ligii 1, LIVE VIDEO pe ProSport și la TV pe Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER