Vali Lazăr se implică în scandalul dintre suporteri și Bogdan Bălănescu. „E cel mai bun conducător. Ei poate au anumite interese!” | EXCLUSIV ProSport LIVE

Valentin Lazăr a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre insistențele sporterilor lui Dinamo ca Bogdan Bălănescu să își dea demisia și despre plecarea lui Ionel Dănciulescu de la formația la care a făcut istorie.

Mijlocașul român este de părere că suporterii lui Dinamo greșesc că îi cer luo Bogdan Bălănescu să renunțe la postul de director general al clubului din „Ștefan cel Mare”, toate acestea deoarece „el este cel mai bun conducător”.

Vali Lazăr se implică în scandalul dintre suporteri și Bogdan Bălănescu

De partea cealaltă, Valentin Lazăr este de părere că investitorii spanioli care au preluat echipa din „Ștefan cel Mare” vor dori să readucă la echipă legendele clubului Dinamo București și atunci o să fie momentul în care Ionel Dănciulescu o să revină lângă dinamoviști.

„Eu am o legătură foarte bună cu Bogdan (n.r. Bogdan Bălănescu). Unii suporteri îi cer demisia sau poate sunt niște interese acolo, dar eu cred că el este cel mai bun conducător și el cunoaște perfect regulamentele. Poate suporterii nu își mai doresc ca el să fie președinte, dar eu cred că Bogdan Bălănescu trebuie să rămână și să își continue activitatea. El este al echipă de peste 20 de ani. Asta e părerea mea.

E o pierdere pentru club plecarea lui Ionel Dănciulescu. Chiar ieri glumeam cu el și l-am întrebat dacă îi prinde vacanța și a zis că o aștepta de ceva timp. Ei fac ce vor pe banii lor și nu vreau să îmi dau cu părerea despre motivele care au dus la retrgaerea lui Danciu. Eu sper ca pe viitor să se întoarcă mai multe legende la club”, a spus Valentin Lazăr pentru ProSport LIVE.

Publicat: 17 08. 2020, 14:43