Vânzarea lui Dinamo, episodul IX: Realitate sau o nouă „fumigenă” a lui Ionuț Negoiță? ProSport prezintă toate așa zisele negocieri purtate din 2013 până azi pentru clubul alb-roșu
Dinamo trăiește prin suporteri! Ionuț Negoiță este în continuare patronul „câinilor”, dar refuză să bage bani în club, astfel că Peluza Cătălin Hîldan face eforturi supraomenești și a ajuns chiar să plătească salariile jucătorilor pe luna ianuarie.
În tot acest timp, Negoiță anunță tot felul de negocieri cu spanioli aduși ba de Ioan Andone, ba de Cornel Țălnar. Afaceristul de la RIN iese periodic în spațiul public și declară că negocierile sunt avansate, după care se contrazice singur și spune că cei interesați nu sunt serioși. În cei șapte ani de când este patron la Dinamo, afaceristul a negociat cu nouă tabere doritoare. Fiecare negociere s-a lăsat cu circ, ironii și miștouri de ambele părți. O parte dintre suporterii dinamoviști susțin că de fapt Negoiță nu ar dori să vândă clubul și negociază doar de fațadă cu diverse părți interesate, pentru a adormi masa suporterilor contestatari.
În acest moment, telenovela vânzărilor din Ștefan cel Mare a ajuns la episoadele VIII și IX. După ce controversatul om de afaceri Claudiu Florică a dispărut deși era anunțat ca o certitudine, Negoiță poartă discuții cu Herminio Menendez și cu Juan Jose Melero Marin. ProSport vă prezintă mai jos toate așa zisele negocieri pe care Ionuț Negoiță le-a purtat pentru vânzarea clubului începând cu 2013, anul în care a devenit patronul lui Dinamo.
Sanjeev Kumar (2016): Indianul prezentat de Adrian Mutu la Dinamo s-a recomandat ca fiind CEO-ul Delamore & Owl. Grup de investiții ce deține zeci de firme inregistrate în paradisuri fiscale și ar avea active de peste 5 miliarde de euro, conform jurnaliștilor de la Ziarul Financiar. În ciuda acestui fapt, Sanjeev Kumar s-a dovedit a fi o păcăleală. După ce s-a pozat într-o cameră de hotel purtând tricoul lui Dinamo și chiar a fost în tribune la Derby de România, Dinamo – FCSB, acesta a dispărut imediat după ce jurnaliștii români au început să îi verifice firmele și activitățile financiare. Ionel Dănciulescu declara în 2016: „Probabil, domnul indian nu a vrut decât să-și facă puțină reclamă pe spatele lui Dinamo. Am văzut că e un tip care vorbește foarte mult pe rețelele de socializare, mai puțin față în față cu oamenii care trebuie să ia o anumită decizie. E la fel ca filmele indiene. Mult fum, tam-tam, nebunie, dar, până la urmă, finalitate zero. Din punctul meu de vedere, filmele indiene sunt cam proaste”. Recent, indianul a revenit cu declarații în presa din România și l-a acuzat pe Negoiță că nu dorește de fapt să vândă Dinamo.
11% este procentul acțiunilor pe care suporterii din PCH îl dețin în acest moment
Adrian Thiess (2018): Poate cel mai mare circ al negocierilor în era Negoiță l-a avut în prim plan pe afaceristul mason din sfera politica, Adrian Thiess. Acesta este omul care a adus Barcelona la București pentru amicalul cu Dinamo din 2012. În urmă cu doi ani, Thiess s-a arătat interesat de achiziția clubului și a anunțat că reprezintă un șeic din Emiratele Arabe. Discuțiile s-au mutat rapid în spațiul public, iar Thiess a intrat în conflict inclusiv cu legenda lui Dinamo, Cornel Dinu. Afaceristul i-a transmis atunci lui Mister: „Dinu m-a abordat prin terți să-i cumpărăm partea lui de 0,00000 infinit cu o zi înainte să mă atace prin ziare. I-am transmis că nu e de interes când noi negociem pentru cumpărarea a peste 90% din acțiuni. Să nu mă mai enerveze că-i trimit mâine 2000 de euro și un trabuc și rămâne și acționar. Mister nu are Alzheimer, are boala lui Eminescu. Adică sifilis. Să îmbătrânești urât e una, dar să te îmbolnăvești de boala lui Eminescu de la niște oscioare aruncate de unii e deja unicat în medicină. Talentul și caracterul sunt două lucruri diferite”. La rândul său, Dinu l-a făcut albie de porci pe Thiess. Într-un final, afaceristul mason a declarat că negocierile au picat din cauza lui Negoiță: „În momentul de față, Negoiță nu deține nimic, dacă vrea să vândă, vinde pielea ursului din pădure. În scurt timp acest personaj trist și oamenii de lângă el nu vor mai exista. Să ai proces penal pe bancrută frauduloasă, sechestru pe acțiuni și să faci asemenea fonfeuri…E noaptea minții! Toată manevra de imagine pe care o creează actualii oficiali de la Dinamo va avea repercusiunile ei la un moment dat. Va veni la un moment dat decontul pentru toate aceste acțiuni”.
2013 este anul în care Ionuț Negoiță a preluat ultimul pachet de acțiuni de la Nicolae Badea, în schimbul a 2 milioane de euro pe care i-a plătit după 5 ani
Grecul și restaurantul din Atena
Konstantinos Tsakiris (2018): Armatorul grec a fost poate cel mai serios potențial cumpărător. Asta cel puțin pe hârtie. Școlit la Londra și evaluat la o avere de 500 de milioane de euro, fostul patron al lui Panionios s-a arătat interesat de Dinamo. A plătit un audit complet și era pregătit să îi achite lui Ionuț Negoiță zece milioane de euro pentru pachetul majoritar de acțiuni. Apropiații grecului susțin că afacerea a picat în momentul în care Negoiță a mărit prețul la 12 milioane de euro. De partea cealaltă, oamenii din clubul alb-roșu susțin că neseriozitatea lui Tsakiris a fost motivul pentru care au picat negocierile: ”Tsakiris și Negoiță s-au întâlnit la RIN Otopeni și au stat de vorbă pe o terasă. Negoiță insista să semneze actele, iar grecul insista că vrea clubul, dar amâna discuția. Motivul a fost incredibil! Acesta i-a propus lui Negoiță să deschidă întâi un restaurant în Atena cu promisiunea că va lua clubul după ce investesc amândoi în restaurant.Tsakiris a tot insistat cu afacerea din Atena până când Negoiță s-a enervat și a plecat”.
Cum a pierdut Rednic susținerea fanilor în războiul cu Negoiță
Mircea Rednic (2019): Actualul antrenor al celor de la Poli Iași a dus un adevărat război cu Ionuț Negoiță după ce acesta a fost dat afară din ”haită” în iunie 2019. Până atunci, ”Puriul” anunța public că are de gând să preia clubul de la Negoiță. Suporterii au fost de partea ”Puriului” și chiar au atacat hotelul lui Negoiță cu petarde și bannere jignitoare. Totul s-a oprit în momentul în care Negoiță i-a transmis public lui Rednic că vrea să negocieze vânzarea echipei în prezența suporterilor. ”Puriul” a refuzat și și-a motivat decizia: „Tu mă dai pe mine afară, reziliezi contractele jucătorilor aduși de mine și apoi îmi propui să cumpăr clubul și să-i dau eu afară pe Neagoe, pe Prunea, și să le dau banii. Că știți foarte bine cum a plecat Neagoe de la Sepsi sau Prunea de la FRF sau Iași, s-a judecat și și-a luat banii. Păi, așa prost să fiu?Și ca să fie clar! Mi-a făcut aceeași ofertă din noiembrie, nu e nicio promoție. Aceleași discuții, n-au fost alți bani, tot la 3 milioane. Dar cu tot cu datorii se depășește suma de 5 milioane și jumătate. Pentru că Negoiță rămâne cu acțiunile, dar nu plătește nici măcar un euro din datorii, trebuie să le plătesc eu. Iar ca să investesc să mă bat la titlu și la cupe europene, că eu nu vin să mă fac de râs, se ajunge la 10 milioane de euro” . În ciuda explicațiilor lui Rednic, fanii au renunțat la protestele violente la adresa actualului patron dinamovist după ce au văzut că Rednic nu este dispus de fapt să ia echipa de la Negoiță.
Claudiu Florică (2019): Controversatul om de afaceri din dosarul Microsoft este una dintre cele mai recente ”fumigene”! În iunie 2019, Florică a anunțat: „Nu vreau să discut despre negocieri, dar pot să spun că voi fi patron singur. Nu vreau să cumpăr alaturi de alți afaceriști. Voi da un răspuns peste o lună”. Între timp, Florică a mai declarat de câteva ori că se fac analize financiare și că de fapt ar reprezenta un șeic numit Tahnoon Nimer. Discuțiile s-au prelungit puțin mai mult de iulie 2019, până prin martie 2020, când același Florică n-a mai părut la fel de convins că va lua Dinamo: „Nu dau vina acum pe coronavirus, dar dacă nu exista această pandemie lucrurile erau mai accelerate în privința discuțiilor finale cu Dinamo București. Acum, toată lumea, logic, normal, stă în așteptare. Să vedem cum va decurge piața, nu se mai aruncă nimeni”. Conform lui Claudiu Florică, negocierile cu Dinamo nu s-au închis. Între timp, acesta a donat 45.000 de lei pentru programul socios al celor din PCH. Ce este cert în acest moment este că înainte de discuțiile despre preluarea echipei din Ștefan cel Mare, o căutare pe google a numelui ”Claudiu Florică” aducea sute de rezultate legate de ”Dosarul Microsoft”. Acum, rezultatele aceleiași căutari sunt legate de Dinamo.
Campanie electorală pe spatele lui Dinamo
Viorel Cataramă (2019): Patronul Elvila s-a arătat interesat de achizița pachetului majoritar de acțiuni fix când a ajuns pe ultima sută de metri a campaniei prezidențiale. Acesta a anunțat că vrea să listeze clubul la Bursă și că are de gând să aducă oameni precum Ion Țiriac alături de Dinamo. Cum s-au terminat alegerile, Cataramă a descoperit întâmplător sau nu impedimente juridice care fac imposibilă achiziția clubului și a dispărut pur și simplu.
ADPD (2020): Asociația ”Dinamoviști pentru Dinamo”, din care fac parte actorul Răzvan Oprea și legenda dinamovistă Cornel Dinu, și-a făcut publică intenția de a prelua acțiuni de la Ionuț Negoiță. Fără bani însă! Această parte a suporterilor i-a cerut patronului dinamovist să cedeze clubul în schimbul unei promisiuni că vor achita sume de bani în decurs de mai multe luni Mai mult decât atât, ADPD vrea să îi achite lui Negoiță datoriile de aproximativ 800.000 de euro în 120 de luni!. Finanțatorul dinamovist a negociat cu ADPD, dar discuțiile s-au împotmolit în momentul în care afaceristul a cerut garanții financiare.
Spaniolii lui Ando versus spaniolii lui Țălnar
Herminio Menendez (2020): Fostul director general al celor de la Sporting Gijon susține că reprezintă un grup de investiții spaniol și a fost pus în legătură cu Dinamo de fostul tehnician roș-alb, Ioan Andone. Așa cum deja a devenit tradiție, Ionuț Negoiță a făcut o serie de comentarii ironice la adresa spaniolilor, susținând că aceștia nu sunt serioși. Chiar și așa, Ando susține că negocierile sunt încă în toi.
Juan Jose Melero Marin (2020): Ionuț Negoiță se află în negocieri avansate și cu Juan Jose Melero Marin. Cea mai recentă variantă are șanse de concretizare destul de mari, susțin oamenii din managementul dinamovist. Din informațiile ProSport, acest investitor spaniol are un plan bine pus la punct și este ajutat și de colaboratori din România. Rolul său este acela de intermediar pentru oameni potenți financiar și a fost pus în legătură cu ”câinii” de o altă legendă dinamovistă, Cornel Țălnar.