FCSB este în căutarea unui nou antrenor care să dețină licență PRO după ce Leo Strizu a hotărât să demisioneze. Dorin Goian este una din variante.
FCSB a rămas fără antrenor care să aibă carnet de antrenor după ce Leo Strizu și-a dat demisia, iar una din opțiuni ar fi Dorin Goian, actualul antrenor al celor de la Foresta Suceava, echipă care evoluează în Liga 3.
Lucian Goian, fratele lui Dorin, fost jucător la Dinamo, a spus despre fostul fundaș că i-ar surâde să antreneze la FCSB, însă condiția e că nu vrea să fie un antrenor doar de „fațadă”.
„L-aş vedea lucrând cu Becali. Ştim care este situaţia acolo, dar pentru el ar fi un pas înainte. De mult timp îmi doresc să facă un pas înainte, măcar la Liga 2, dar el a ales să rămână la Suceava. Pentru că este legat cu inima acolo.
Are o datorie morală faţă de oraş. Una este Dorin Goian şi alta este Leo Strizu. Cu tot respectul. Dorin Goian a jucat la Steaua, a făcut istorie. Dar asta nu îi dă garanţia…Nu e vorba de asta, toată lumea ştie. Pentru el ar fi un pas înainte. Trebuie să fii construit ca şi caracter. Nu ştiu, dar eu am mare încredere în el”, a spus Lucian Goian la Prima Sport.
Recent, ProSport a scris că Dorin Goian este dorit de FCSB și că ar putea să antreneze la echipa patronată de Gigi Becali. La finalul anului trecut, tehnicianul formației din Suceava a declarat că antrenorii nu ar trebui să refuze atunci când primesc oferte de la echipe mari.
„Cred că noi, ca antrenori, nu trebuie să refuzăm ofertele de la anumite echipe, mai ales dacă vin de la un nivel superior. Eu sunt sigur că, din fiecare experienţă, fie mai scurtă sau mai lungă, fie mai bună sau mai puţin bună, ai numai de învăţat şi eu cred că o persoană echilibrată şi realistă se izbeşte periodic cu fel şi fel de probleme”, a spus Dorin Goian la finalul anului 2022, pentru as.ro.
Fostul fotbalist al formației bucureștene a jucat în tricoul lui FCSB timp de 4 ani, din 2005 până în 2009, iar după a jucat 2 ani în Italia la Palermo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER