Vasile Maftei, fostul fundaț al Rapidului, a dat un verdict în lupta pentru titlu din Liga 1, iar acesta a dezvăluit unde se va face diferența.
FCSB și CFR Cluj se luptă pentru câștigarea titlului în sezonul 2020 – 2021, iar Vasile Maftei este de părere că totul se va decide chiar în ultima etapă, atunci când are loc derby-ul dintre cele două rivale, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
Totodată, fostul fundaș din Giulești se ferește să ofere numele echipei care are șansele cele mai mari să câștige titlul, dar este sigur că formația cu cel mai echilibrat lot o să reușească să cucerească titlul înacest sezon din Liga 1.
„Craiova a ieşit din calcule cu seria asta neagră pe care o au. Programul e greu pentru că FCSB are meci la Sepsi, unde e greu, iar CFR are deplasări la Craiova şi Botoşani. Cred că rezultatele astea pot fi puse şi pe seama presiunii foarte mari.
Jucătorii resimt presiunea şi cred că şi oboseala va fi un factor important. Cred că echipa cu lotul mai echilibrat va avea câştig de cauză. E o luptă frumoasă şi cred că se va duce până în ultima etapă între CFR şi FCSB. Cred că vor merge cap la cap şi vor avea rezultate cam la fel.
E o presiune când joci al doilea meci, te gândeşti că trebuie să câştigi şi e posibil să nu poţi să o faci din prea multă motivaţie. Cum a fost cazul FCSB-ului aseară. Sepsi e o echipă foarte bună, toate sunt bune, şi Botoşani, şi Clinceni„, a declarat Vasile Maftei la Look Sport LIVE.
În runda precedentă din Liga 1, CFR Cluj a fost învinsă de Sepsi OSK, scor 0-1, în timp ce FCSB a remizat cu Academica Clinceni, scor 2-2. În urma acestor rezultate, campioana României a rămas pe locul 1 din play-off, cu 45 de puncte, iar gruparea roș-albastră pe doi, cu 44 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER