Vasile Miriuță, despre lupta la vârf în Liga 1: „Craiova e o deziluzie, Dan Nistor a fost singurul care a încercat ceva”
Vasile Miriuță, antrenorul formației Minaur Baia Mare, a părut nedumerit de jocul oltenilor în derby-ul rundei disputat duminică seara, CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0.
Tehnicianul, care a antrenat campioana din Gruia, crede că formația pregătită de Edi Iordănescu s-a mulțumit cu un rezultat de egalitate.
CFR Cluj a remizat, scor 0-0, cu echipa Universitatea Craiova, în etapa a 30-a, ultima a sezonului regulat al Ligii I. Clujenii încheie sezonul regulat pe locul doi în clasament, iar oltenii termină pe poziţia a treia.
Vasile Miriuță, despre lupta la vârf în Liga 1: „Craiova e o deziluzie, Dan Nistor a fost singurul care a încercat ceva”
„După primele 15-20 de minute, ne aşteptam la avalanşă de goluri, ocazii multe, trei bare, un gol anulat pentru ofsaid. Craiova a început mai bine meciul, a presat, iar CFR a ştiut de la început ce vrea astăzi – să nu piardă.
Burcă a fost nemulţumit, a dat de înţeles că echipa nu şi-a dorit mai mult, a fost mulţumită cu acest rezultat de egalitate. S-a văzut de la început acest lucru.
În schimb, Craiova e o deziluzie, mai ales după partida cu FCSB, când au atacat, au avut iniţiativă. Bairam slab, Tudorie slab, Nistor a fost singurul care a încercat astăzi. Cred că, dacă CFR îşi dorea mai mult astăzi, putea să câştige la Craiova, mai ales după jocul din repriza a doua“, a spus Vasile Miriuţă la Look Sport.
Cum arată clasamentul Ligii 1?
Ultimele partidei ale sezonului regulat, Poli Iaşi – FC Hermannstadt şi FC Viitorul – Gaz Metan Mediaş, se vor disputa luni.
Clasament: 1. FCSB – 65 de puncte, 2. CFR Cluj – 64, 3. Universitatea Craiova – 58, 4. Sepsi Sfântu Gheorghe – 45, 5. Academica Clinceni – 44, 6. FC Botoşani – 42, 7. FC Argeş – 40, 8. Chindia Târgovişte – 39, 9. – Astra Giurgiu – 38, 10. UTA – 37, 11. FC Voluntari – 32, 12. FC Viitorul – 31, 13. Gaz Metan Mediaş – 30, 14. Dinamo – 27, 15. FC Hermannstadt – 26, 16. Poli Iaşi – 22.
Universitatea e neînvinsă de cinci etape (trei victorii, două egaluri), în care nu a încasat gol, având un singur gol primit în ultimele zece etape. CFR a primit goluri într-un singur meci din ultimele opt (trei, toate în meciul cu FCSB). Şi meciul tur s-a încheiat cu acelaşi rezultat, 0-0.