Vedeta României poate călca pe urmele lui Neuer și Kahn: „Nu-i dai gol nici dacă scapă cinci contra unu!” VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Horațiu Moldovan l-a impresionat cu adevărat pe Florin Prunea, dar acesta i-a lăudat și pe Andrei Rațiu și Radu Drăgușin, după victoria României cu Elveția, scor 1-0.

Horațiu Moldovan l-a dat pe spate pe Florin Prunea: „Nu avea cum să ia gol!”

Portarul Rapidului a făcut un meci deosebit și în fața Elveției, iar Florin Prunea a scos în evidență că Moldovan a prins cu adevărat o zi în care a fost de netrecut.

În plus, Prunea i-a lăudat mai ales pe Rațiu și Drăgușin, care ar urma să fie titulari și la Euro 2024.

„Ultimele două jocuri au fost fantastice. Moldovan nu avea cum să ia gol nici dacă scăpau cinci contra unu cu el. Sunt faze de 100% gol, așa cum spunem noi portarii. Rațiu a fost fantastic, Drăgușin cu o creștere incredibilă. Este meritul lui Iordănescu. A venit într-un moment greu, dar și meritul FRF pentru că l-a păstrat. Cine i-a spus asta lui Burleanu a fost un consilier bun. Meciul cu Bosnia a arătat că se întâmplă ceva la echipa națională, iar Iordănescu a făcut și curățenie. Sperăm ca Borza să vină din spate și să crească repede. Au făcut o seară frumoasă”, a spus Prunea, la ProSport Live.

Fostul mare portar crede că șase-șapte jucători au șanse să prindă un loc surprinzător în lotul României pentru Euro.

„Calificarea poate fi o locomotivă pentru fotbalul românesc. Orice jucător român vrea la națională. Va fi o emulație și pentru competiția noastră internă. Sunt șase-șapte locuri libere și se vor bate pe ele”, a completat Prunea.

România este în urna a doua la tragerea la sorți, dar poate să prindă o grupă infernală, din care să facă parte și Italia sau chiar Elveția.

Publicat: 23 11. 2023, 00:14
Actualizat: 23 11. 2023, 00:24