Vedetele lui Gigi Becali ar putea inaugura stadionul Ghencea: „Sperăm să fie și spectatori!” Steaua București – FCSB 2, primul meci oficial pe noua arenă?

CSA Steaua - FCSB 2 ar putea fi primul meci de pe noul stadion din Ghencea
Vezi galeria foto - 9 poze

CSA Steaua – FCSB 2 ar putea fi primul meci jucat pe noul stadion Ghencea. Daniel Oprița spune că partida din prima etapă a returului din Liga 3 ar putea fi jocul de inaugurare a arenei, deși comandatul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București a anunțat ca țintă luna mai.

Steaua se află pe locul 1 în clasamentul din Liga 3, Seria 4, cu 26 de puncte adunate în zece meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021, după ce a bifat opt victorii și două remize. De partea cealaltă, FCSB 2 este pe 2, cu 24 de puncte, după ce gruparea secundă a clubului deținut de Gigi Becali a fost învinsă de două ori și a câștigat opt partide.

Daniel Oprița speră ca meciul dintre cele două rivale să fie deschis și fanilor.

Vedetele lui Gigi Becali ar putea inaugura stadionul Ghencea! Steaua București – FCSB 2, primul meci oficial pe noua arenă?

„S-a terminat turul de campionat, acum facem doar antrenamente. Returul începe pe 13 martie, când avem meci cu FCSB.

Sunt șanse să inaugurăm stadionul odată cu meciul cu FCSB 2, în prima etapă a returului. Sperăm să fie și spectatori, ar fi frumos, chiar dacă sunt șanse mici să putem juca cu spectatori.

Sunt șanse mari să ne întâlnim la baraj. E diferență mare între cele două echipe și formațiile de la locul trei în jos. Trebuie să fim atenți, pe final de tur am scârțâit și noi, am avut și probleme cu COVID, în vară nu am putut face pregătirea cum trebuie”, a declarat Daniel Oprița la Digi Sport.

Gigi Becali face tot posibilul să împiedice CSA Steaua în drumul spre promovare, iar ProSport a aflat planul acestuia.

Conform informațiilor noastre, latifundiarul din Pipera e hotărât ca în pauza competițională din iarnă să schimbe lista cu jucătorii de la prima echipă care pot juca în Liga 3.

Astfel, multe dintre vedetele primei echipe ar putea da o mână de ajutor în duelul cu echipa Armatei. Ținta patronului FCSB este barajul de promovare în Liga 2, unde cele două echipe au șanse mari să se întâlnească, iar pe listă vor fi trecuți unii ca Florinel Coman, Florin Tănase și Dennis Man, dar și Olimpiu Moruțan, Darius Olaru, plus alte vedete din lotul pregătit de Toni Petrea.

FCSB, interzisă în Ghencea? Strategia lui Mădălin Hîncu, comandantul CSA Steaua

Pe de altă parte, loviturile în duelul dintre cele două echipe nu vin doar dintr-o direcție. Mădălin Hîncu a oferit noi detalii despre noua arenă din Ghencea și despre posibilitatea ca FCSB să joace acolo.

Iar comandatul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București are un plan bine gândit pentru a face ca stadionul Ghencea să devină teren interzis pentru FCSB.

„Este o obligație a mea să administrez stadionul. Vă dau drept exemplu bazinul de înot. Am fost la bazin, era plin acolo de copii care înotau.

Îmi doresc să facem o echipă atât de puternică la fotbal și la rugby încât să nu avem timp, iar în timpul care va fi liber să putem primi echipa națională și eventual să organizăm eventimente care să ne aducă bani.

Nu e neapărat o strategie. Problema se pune că poate veni din partea oricui o solicitare și să nu ai poziții libere. O altă variantă poate să fie să nu respecți legea, să fie un litigiu între tine și firma respectivă sau societatea respectivă și atunci să nu poți să onorezi solicitarea respectivă.

Categoric, poți refuza. Eu nici nu cred că s-au gândit să ceară (n.r. cei de la FCSB, pe Stadionul Steaua). Aglomerarea programului nu o facem că vrem să îl aglomerăm, ci vine din faptul că îmi doresc să avem densitate motrică, să fie cât mai multă mișcare pe stadion și să avem cât mai multe evenimente.

Îmi doresc foarte mult ca acest stadion să fie plin de cei care iubesc Steaua. Dacă nu există un litigiu, se analizează…”, a spus Mădălin Hîncu, în cadrul emisiunii „Națiunea Stelistă”.

CSA Steaua – FCSB 2, primul meci al returului din Liga 3, este programat pe data de 13 martie 2021.

Publicat: 26 11. 2020, 16:43
Actualizat: 26 11. 2020, 16:49