FCSB a luat o hotărâre grea în cazul lui Vlad Chiricheș înainte de partida cu giuleștenii.
„Roș-albaștrii” îi vor întâlni pe rivalii de la Rapid în runda cu numărul 30 a campionatului Superligii, iar Mihai Stoica a dezvăluit ce se întâmplă cu Chiricheș înainte de această partidă.
Meciul are o miză importantă, pentru că FCSB vrea să se distanțeze și mai mult de ocupanta locului 2 înainte de play-off.
Antrenorul Elias Charalambous nu-l va avea la dispoziție pe Syabonga Ngezana. Sud-africanul a fost suspendat în confruntarea cu Petrolul, scor 1-0. Așadar, cipriotul trebuie să găsească o alternativă pentru poziția de fundaș central, iar Vlad Chiricheș era văzut drept o soluție.
Totuși, Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a explicat că Chiricheș nu este apt pentru meciul cu echipa din Giulești.
„Chiricheș nu are ritm. Sigur, e dintr-o altă categorie de fotbaliști, dar ritmul rămâne ritm. Așa cum am mai spus, el o să fie apt 100% în a doua etapă din play-off.
Nu știu dacă va intra la meciul cu Rapid, e abia luni. Meciul e sâmbătă”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Vlad Chiricheș a suferit o accidentare într-un meci cu UTA Arad, scor 1-2, disputat la sfârșitul lunii august 2023. De atunci, nu a mai evoluat în nicio partidă.
La sfârșitul anului trecut, fundașul de la FCSB a suferit o intervenție chirurgicală. Ulterior, el a revenit la antrenamente, deși nu s-a refăcut complet.
Înainte de meciul cu FC Botoșani, tehnicianul vicecampioanei afirmase că starea jucătorului s-a îmbunătățit și că ar putea să fie inclus în confruntarea cu moldovenii, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
„Chiricheş a început să se antreneze cu mingea, se alătură echipei încet-încet. Nu este 100% pregătit, dar cred că este într-o formă bună şi va fi cu noi. Vom vedea azi dacă va putea să joace cu Botoşani.
Nu s-a antrenat cu noi, dar sper că va fi în formă azi pentru antrenament”, spusese Elias Charalambous, înainte de duelul cu FC Botoșani.
După accidentare, fundașul a hotărât să renunțe la salariul de la FCSB, după cum a dezvăluit Gigi Becali, patronul bucureștenilor.
„El la ora asta, am convenție, și s-a ținut, bravo lui, om de mare caracter, a zis «Domn’e, nu vreau banii cât nu joc! Vreau numai 5.000, simbolic, pe lună. Nu vreau să iau bani de pomană la FCSB».
El a făcut vreo 15-20 de milioane de euro din fotbal. Dacă el va reveni, ne bucurăm, pentru că ne ajută! Păi pe Chiricheș de aia l-am luat, ca să ne ajute în cupele europene, sau chiar în play-off, nu?”, declarase Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER