Veste de coșmar pentru Dinamo și Flavius Stoican: „Nu se știe dacă și când va mai putea juca fotbal!”
Dinamo trebuie să tragă tare pentru a evita retrogradarea, dar Flavius Stoican a primit o veste de coșmar: Michel Espinosa este la un pas să renunțe la fotbal.
„Câinii” așteaptă acum să vadă dacă se pot despărți amiabil de fotbalistul francez, care a suferit o ruptură a ligamentului.
Născut pe 15 septembrie 1993 în Camerun, la Yaounde, Michel Espinosa are cetățenie franceză și a evoluat ultima oară pentru bulgarii de la Botev Plovdiv, 25 de meciuri și 3 goluri în sezonul precedent. Format la Academia clubului francez Toulouse, Michel Espinosa a mai jucat în carieră pentru Trelissac, Clermont, Laval, Istra, Lyon-Duchère și Botev Plovdiv.
Un nou coșmar pentru Dinamo: „E ceva groaznic!”
Michel Espinosa trece prin momente grele, iar „câinii” se tem de faptul că acesta nu va mai putea juca în tricoul lui Dinamo. Totuși, îngrijorarea cea mai mare este reprezentată de rezilierea contractului.
Francezul „s-a rupt” la antrenamentele lui Mircea Rednic, iar viitorul nu sună deloc bine în privința acestuia.
„Și-a secționat mușchiul, e ceva groaznic, nu se știe dacă și când va mai putea juca fotbal. Are o ruptură a ligamentului și, chit că avem acea clauză în acordul cu el, faptul că s-a accidentat pe terenul de joc, la Dinamo, va crea mari probleme pentru rezilierea angajamentului. Totul va depinde și de disponibilitatea jucătorului la negocieri”, au declarat oficialii lui Dinamo, conform GSP.
Michel Espinosa a jucat ultima oară pentru Dinamo pe 7 noiembrie, în partida pierdută de „câini” cu CFR Cluj, scor 0-3.
250.000 de euro este cota francezului, conform Transfermarkt