Veste de impact pentru fanii „câinilor”. Șefii Renovatio, milionarii de la Dinamo, au bătut palma cu reprezentanții clubului sportiv din „Ștefan cel Mare” în vederea fuziunii. Proiect pe 5 ani, primă investiție de aproape jumătate de milion de euro în „Groapă”. EXCLUSIV

Conducerea CS Dinamo și reprezentanții Renovatio s-au înțeles asupra memorandumului de colaborare între cele două cluburi care poartă numele Dinamo. Va fi înființată o nouă structură, sub forma unei asociații, în care CS Dinamo primește acțiuni. Singura condiție rămasă? Ieșirea din insolvență a societății care administrează clubul din Superliga.

CS Dinamo și Renovatio au bătut palma. CS Dinamo primește acțiuni într-o nouă structură care urmează să ia locul Red&White. EXCLUSIV 

Suporterii dinamoviști primesc o veste foarte bună. De mai mult timp, între oficialii SC Dinamo 1948 SA, clubul din Superliga și conducătorii CS Dinamo, clubul mamă din „Ștefan cel Mare”, există negocieri pentru un parteneriat. În primul rând, discuțiile sunt legate de cele două academii de juniori, care ar urma să se unească, în timp ce echipa de seniori a CS Dinamo, care activează în liga a treia, va fi transformată în formația secundă (satelitul) grupării din primul eșalon.

Dacă până acum au existat mai multe raiduri de tatonări, fără un rezultat concret, ProSport a aflat că, de curând, s-a ajuns la o formulă asimilată atât de CS Dinamo, cât și de Red&White, acționarul majoritar al SC Dinamo, mai precis oamenii de afaceri de la Renovatio, acționarul care a asigurat în ultimul an finanțarea în RWM. Singurul impediment pentru parafarea înțelegerii rămâne, în continuare, starea de reorganizare judiciară (insolvență) în care se află SC Dinamo.

Ce urmează să se întâmple? Din informațiile colectate de ProSport, părțile au cerut sfatul Federației Române de Fotbal pentru a putea implementa ideea comună. După această discuție, la care a participat și președintele Răzvan Burleanu, s-a ajuns la concluzia înființării unei noi asociații în care CS Dinamo devine acționar. Această nouă asociație ar lua locul Red&White, care deține pachetul majoritar, de peste 80%, în SC Dinamo 1948 SA.

Clubul din Superliga o să poată folosi titulatura Dinamo București. Renovatio începe investițiile în „Ștefan cel Mare”. Sponsorizare de 400.000 euro pentru reabilitarea unui teren destinat juniorilor

Clubul din Superliga va primi dreptul să folosească denumirea Dinamo București, care aparține și este înregistrată de CS, iar proiectul comun se întinde, în primă fază, pe cinci ani.

Un alt detaliu interesant este legat de implicarea celor de la Renovatio în modernizarea Parcului Sportiv Dinamo. Pe lângă transformarea Velodromului, acolo unde lucrările au început deja (VEZI FOTO JOS), iar Clubul Sportiv dorește să aranjeze și alte terenuri de antrenament pentru academia de fotbal, există un proiect și pentru arena Piți Varga.

  • 3 terenuri vor fi construite pe spațiul de la Velodrom, unul de dimensiuni normale și două de minifotbal, lucrările au început la sfârșitul săptămânii trecute. Aici, Cristi Borcea și Clubul Sportiv suportă costurile
Utilajele au intrat deja pe Velodrom. FOTO Cătălin Mureșanu

 

Este vorba de o investiție, sub formă de sponsorizare, de aproximativ 400.000 euro, care ar urma să fie suportată de Renovatio, în urma căreia suprafața de joc de pe „Piți Varga” va fi schimbată, iar drenajul refăcut. La fel, în cadrul reabilitării este prevăzută și montarea unei nocturne noi, plus refacerea vestiarelor.

Terenul „Piți Varga”. Foto Cătălin Mureșanu

APCH a condiționat acțiunile cedate Red&White de parteneriatul cu CS Dinamo

În luna februarie a anului trecut, Red&White a preluat pachetul majoritar de acțiuni de la Lotus, moment în care fanii din Asociația Peluza Cătălin Hîldan au cedat, la rândul lor, o cotă de aproximativ 8% din procentul de 20,06%. Cu o condiție! Cota la care a renunțat APCH să ajungă, ulterior, la Clubul Sportiv Dinamo.

ProSport a aflat că în urmă cu două săptămâni, în cantonamentul de la Săftica, a avut loc o miuță între reprezentanții Clubului Sportiv Dinamo și cei de la SC Dinamo. La întâlnire au participat și reprezentanții Renovatio, dar și Andrei Nicolescu, administratorul special al SC Dinamo 1948 SA.

Publicat: 10 10. 2024, 18:28
Actualizat: 10 10. 2024, 19:07