Veste importantă pentru un titular de la Craiova! Suflu nou pentru fotbalistul crescut în spiritul alb-albastru: „Voi ridica trofee în tricoul Științei”
Alexandru Băluță (22 de ani) este așteptat să se regăsească pe foaia de start a lui CS U Craiova, în meciul împotriva celor de la Dinamo, de la Turnu Severin, iar în ajunul derby-ului, mijlocașul a anunțat că și-a prelungit înțelegerea contractuală până în 2021.
Băluță este produsul „Școlii de Fotbal Gică Popescu” și a ajuns la CS U Craiova, după ce a mai trecut pe la Chindia Târgoviște și Viitorul Constanța.
„M-am născut, am copilărit și am trăit cu Universitatea Craiova în suflet. Să joc pentru echipă este o mare onoare. Iar prelungirea contractului a venit ca o încununare a muncii mele. Nu vă pot descrie în cuvinte ceea ce am simțit când mi s-a propus. Am spus Da în secunda doi. Sunt convins că în următorii ani voi ridica trofee în tricoul Științei”, a declarat Alexandru Băluță pentru site-ul grupării din Bănie.
CS U Craiova va găzdui meciul din această seară, la Severin, împotriva lui Dinamo, iar mijlocașul care și-a prelungit contractul până în 2021 este așteptat să apară în formația pe care Mulțescu o va trimite în teren din primul minut.