Veste mare pentru Universitatea Craiova! Clubul din Bănie a scăpat de sancțiuni. Ce a declarat un oficial al LPF: „Am văzut filmările!”
Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, le-a dat o veste importantă celor de la Universitatea Craiova! Mai exact, clubul din Bănie nu va fi sancționat după ce jucătorii echipei au sărbătorit împreună cu suporterii victoria în fața celor de la FC Botoșani, 2-1, nerespectând distanțarea socială.
Oficialul LPF susține că a analizat clipul video în care sunt înfățișați jucătorii și fanii echipei. Acesta a tras concluzia că evenimentul s-a produs în afara stadionului, iar fotbaliștii au fost nevoiți să se dea jos din autocar și să meargă per pedes până la baza de cantonament, care se afla în apropiere, deoarece aerul din autocar era irespirabil din cauza fumului produs de torțele fanilor.
Universitatea Craiova a scăpat de sancțiuni
„Evenimentul s-a produs aproape de intrarea în baza de cantonament. Autocarul s-a apropiat de intrarea în baza de cantonament, a fost întâmpinat de un grup de suporteri, au existat torțe, fumigene. Aerul devenise irespirabil, accesul autocarului era blocat de către un grup de suporteri, așa încât s-a hotărât să se coboare și au mers pe jos spre baza de cantonament, așa că apreciez că în acea situație s-a procedat în mod corect.
E clar că sunt emoții puternice. În ceea ce privește durata, a fost de 30-40 de secunde. Dacă ne uităm la definiția contactului direct, acesta înseamnă să stai 15 minute la o distanța mai mică de 2 metri. Așa cum am spus, nu considerăm că se supune sesizarea organismele jurisdicționale ale FRF.
Am văzut și filmările, puteți vedea că acel grup de persoane din fața autocarului e invitat de organele de ordine să se îndepărteze. Cei de la Craiova mi-au spus că aerul devenise irespirabil și nu se mai putea sta acolo. Tot acel fum a intrat în autocar prin sistemul de ventilație”, a declarat Justin Ștefan, pentru Digi Sport.