Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, nu crede că spectatorii se vor întoarce, în acest sezon, pe stadioane și susține că, în funcție de cum evoluează pandemia, microbiștii ar putea să participe din nou la meciuri abia din toamnă.
Șeful Ministerului Sănătății consideră că ar fi imposibil de menținut normele de distanțare fizică în rândul suporterilor, în momentul în care echipa lor ar înscrie un gol.
„În momentul de față, noi avem spectacole în aer liber, pe scaun, cu distanțare. Întrecerile sportive n-o să le putem face de pe scaun. Oamenii sunt în mișcare, sunt în apropiere, iar distanțarea nu mai poate fi controlată. Puteți controla o galerie? Puteți controla o bucurie a golului? Pe noi ne interesează să existe precauții. În momentul în care vom vedea că în comunitate nu vom mai avea acea transmitere accentuată, vom putea gestiona și lucrurile cu public.
În funcție de evoluție. În acest sfârșit de campionat nu cred că vom avea spectatori, mai ales că se va termina foarte repede. Meciurile vor fi fără spectatori. Din toamnă, dacă evoluția ne permite, vom putea ajunge să avem o competiție normală”, a declarat Nelu Tătaru, pentru GSP.
Înceând cu 12 iunie, fotbalul românesc își redeschide porțile, astfel că LPF a anunțat programul primei etape din Liga 1 de după pandemia de coronvirus.
Programul etapei 3
Vineri, 12 iunie Ora 20.00 Universitatea Craiova – FC Botoșani // play-off
Sâmbătă, 13 iunie Ora 14.30 FC Voluntari – Academica Clinceni // play-out Ora 17.00 Sepsi OSK – FC Hermannstadt // play-out Ora 20.00 Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș // play-off
Duminică, 14 iunie Ora 17.00 FC Viitorul – Politehnica Iași // play-out Ora 20.00 CFR Cluj – FCSB // play-off
Luni, 15 iunie
Ora 20.00 Dinamo București – Chindia Târgoviște // play-out
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER