Veste proastă pentru Rădoi. Armata poate face licitație și pentru închirierea stadionului și a complexului din Ghencea
Conducerea societății Fotbal Club Steaua București poartă de câteva săptămâni tratative cu comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, George Boroi, să își prelungească înțelegerea prin care în sezonul trecut a putut să se pregătească în complexul din Ghencea și să folosească și stadionul pentru meciurile considerate fără prea mare audiență. Societatea dorește să folosească diferite imobile de la stadion și pentru depozitarea unor lucruri necesare echipei.
H.G 373/2003 e încă în vigoare
Mirel Rădoi s-a implicat în aceste discuții și a mers personal la sediul CSA pentru a se asigura că echipa lui se va pregăti tot în unitatea militară, la fel și grupele de copii și juniori. Totuși, prelungirea contractului poate întâmpina probleme la fel ca și cesionarea mărcii. Conform Hotărârii de Guvern nr. 373/2003, „Ministerul Apărării Naționale este împuternicit să închirieze prin licitație publică, în condițiile legii, partea de imobil, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.
Până acum, CSA și societatea lui Gigi Becali întocmeau contracte de închiriere pe oră, la fel cum a procedat de curând și echipa Pandurii. Dar ținând cont de faptul că acum există mai multe procese în derulare între CSA și SC Fotbal Club Steaua București ar putea fi invocat conflictul de interese.
Mai jos puteți citi conținutul Hotărârii de Guvern menționate mai sus, care este încă în vigoare: