Veste senzațională pentru Dinamo: „câinii” pot visa la cupele europene! Răzvan Zăvăleanu a anunțat cu exactitate când iese clubul din insolvență: „ Depindem de acționari, dar este fezabil!”

Dinamo și-a revenit în campionat și bifează victorie după victorie, echipa a urcat pe un loc de baraj pentru salvarea de la retrogradare, iar acum fanii alb-roșii mai primesc o veste senzațională.

Administratorul special Răzvan Zăvăleanu a dezvăluit termenul exact în care clubul va ieși din insolvență, iar apoi trupa „câinilor” va fi eligibilă pentru cupele europene în sezoanele viitoare.

Veste senzațională pentru Dinamo: „câinii” pot visa la cupele europene! Răzvan Zăvăleanu a anunțat cu exactitate când iese clubul din insolvență

Răzvan Zăvăleanu explică pas cu pas cum și când va ieși echipa de insolvență. Administratorul special al lui Dinamo susține că la începutul verii, mai precis în luna iunie, „câinii” vor scăpa de această grea povară.

„E un deziderat despre care am mai vorbit. Sunt mici reglaje pe care trebuie să le facem astfel încât să fie toate condițiile pentru ieșire îndeplinite. Nu am vorbit de curând cu finanțatorii. Dar asta a fost tendința de când s-a votat planul de reorganizare.

Cred că e o așteptare realistă să ieșim până în iunie din insolvență. Depindem de acționari, dar este fezabil. Societatea aproape a satisfăcut cerințele planului de reorganizare și nu ar mai fi motive să rămânem în insolvență. Mie mi se pare normal să iasă când au fost rezolvate problemele”, a spus Răzvan Zăvăleanu la Digi Sport.

Cine este fostul antrenor din Groapă care mai stă în calea fericirii „câinilor”

Un singur hop mai este de trecut pentru ieșirea din insolvență. Soluționarea litigiului cu Mircea Rednic, fostul antrenor al echipei. Acesta solicită suma de 32.000 de euro, constânsd în salariile neachitate de pe vremea ultimului mandat din „Groapă”.

„Trebuie să spun că mai avem un litigiu pe rol cu domnul Rednic. Este vorba despre suma de 32.000 de euro. Eu spun că este vorba despre o sumă solicitată pentru o perioadă de după încheierea contractului. Toate obligațiile financiare către Mircea Rednic erau achitate la zi.

Noi, la vremea respectivă, am desfăcut contractul pentru neîndeplinirea unor clauze contractuale. Cred că în luna aprilie avem termen. Nici nu e o sumă foarte mare, dar depindem de rezolvarea acestei situații”, a spus Zăvăleanu pentru sursa citată mai sus.

Publicat: 12 03. 2024, 22:21
Actualizat: 12 03. 2024, 23:42