Veste uriașă pentru giuleșteni: brandul Rapid a fost cumpărat!

Academia Rapid a primit a doua veste uriașă din acest an. După ce a ajuns să dispute barajul pentru promovarea în Liga 3, brandul Rapid a fost cumpărat, marți, de societatea FC R, înființată în luna mai de către Ovidiu Burcă, Adrian Olariu și Asociația Redivivus 2017.

La termenul cu numărul 19, FC R București a fost singura societate care a cumpărat caietul de sarcini, licitația de azi fiind și singura la care s-a prezentat cineva. Adunarea Creditorilor a stabilit ca licitația pentru brandul Rapid să plece de la 3.4 milioane de euro, dar, într-un final, suma a fost diminuată la 406.800 de euro, iar suma a fost achitată de SC FC R București, pentru că Academia Rapid nu are Certificatul de Identitate Sportivă.

Creditorii au stabilit ca suma să scadă la fiecare nouă licitație cu 10%, dacă nu se prezintă niciun cumpărător. Ultimul preț a fost, însă, cel stabilit astă-toamnă de evaluator: 406.000 euro plus TVA. O posibilă ofertă mai mică nu ar fi fost acceptată.

Astă-toamnă, lichidatorul Mihai Florea propusese ca licitația să înceapă de la 406.000 de euro plus TVA, dar creditorii au respins varianta acestuia și au ales să stabilească, drept sumă de start, 3,4 milioane de euro plus TVA. Pragul urma să coboare cu 10% la fiecare nouă licitație, dacă nu erau cumpărători, dar nu mai jos de 1,7 milioane de euro plus TVA. Creditorii majoritari, care au puterea de decizie la SC FC Rapid SA, au fost Violeta și Valerii Moraru.

Publicat: 12 06. 2018, 11:59
Actualizat: 12 06. 2018, 13:37