Florin Motroc, fost jucător al Rapidului, a anunțat că după pierderea barajului pentru promovarea în Liga 3, acolo unde vor juca giuleștenii, CSA Steaua se va desființa.
„Cred că Steaua se va desființa. Dacă nu vor găsi alte căi să facă rău Rapidului sau dacă nu se vor găsi alte căi să promoveze și ei, eu nu cred că se poate face ceva. Eu nu știu ce afaceri are domnul Talpan, dar și la ei sunt multe probleme”, a spus Florin Motroc la Sport Total FM.
Apoi, a vorbit despre derby-ul de duminică seara, de pe Arena Națională, câștigat de elevii lui Schumacher cu 2-0. „Pot să zic că ‘Suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid’. Atmosfera făcută de suporterii Rapidului va rămâne la un nivel înalt, pentru că ce se întâmplă în galeria Rapidului e unic. Mă uitam cât de frumos sărbătoreau acest titlu de campioni municipali. M-au încântat ‘bătrânii’ Rapidului, Maftei, Voicu, Niculae. Cei care joacă alături de ei trebuie să se mândrească pentru că au această șansă. La cum a arătat Rapidul, eu zic că poate face față și la Liga a II-a”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER