Dinamo are mari probleme financiare, dar nu toți jucătorii se gândesc să plece din „Ștefan cel Mare”, iar unul dintre ei este Ricardo Grigore.
Fundașul României U21 are ambiții mari într-o perioadă grea și se gândește chiar la play-off în acest sezon, după cum a mărturisit pentru ProSport.
Rămasă fără Cosmin Contra, Dinamo, care nu se mai bazează pe Borja Valle și Isma Lopez, are trei victorii la rând în toate competițiile, iar azi, de la ora 20:30, o va întâlni pe Poli Iași, LIVE VIDEO ONLINE pe prosport.ro.
„N-am de gând să plec de la Dinamo! Vrea să intrăm în play-off, să joc cât mai bine, iar apoi să evoluez pentru România la Europeanul de tineret, după ce anul trecut am fost doar în lot. Sunt probleme la Dinamo, este adevărat acest lucru, însă eu mai sper să se rezolve și să continuăm parcursul bun. Le mulțumim fanilor pentru susținere și ajutor și le promit că o să dau totul în tricoul lui Dinamo. Sunt cu gândul doar la ce avem de făcut pe teren. Dinamo mă poate ajuta să fiu un om de bază și la naționala de tineret”, a spus Ricardo Grigore, pentru ProSport.
ProSport a aflat că în „proxima” ședință CA, Pablo Cortacero, care nu a fost prezent la ultima ședință, va avea parte de noi surprize, îndepărtarea sa din toate sferele de decizie fiind obiectivul tuturor.
În aceste condiții, mâna dreaptă a lui Cortacero, directorul sportiv Rufo Calado, va fi îndepărtat din organigramă, iar lui Alex Couto Lago (director general), un alt oficial adus din Andaluzia, i se va retrage dreptul de semnătură. Printre alte puncte aflate pe ordinea de zi, membrii CA vor mai discuta și problema sediului, adresa urmând să fie mutată de la hotelul RIN într-o altă locație, cel mai probabil într-un spațiu închiriat în Calea Dorobanților, dar și posibilitatea prin care Asociația Peluza Cătălin Hîldan Dinamo să mai vireze și alte sume în conturile goale ale SC Dinamo 1948 SA, în schimbul banilor, fanii dorind să primească alte acțiuni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER