Jucătorii lui Jerry Gane nu mai vor să aibă de-a face cu Magaye Gueye. Ante Puljic și compania îl vor interzis la Dinamo pe atacantul care a aruncat clubul într-un mare scandal, după de a fost depistat pozitiv cu cocaină.
Magaye Gueye devine persona non grata la Dinamo. Senegalezul a fost depistat pozitiv cu cocaină, în urma controlului antidoping cerut de echipa din Ștefan cel Mare înaintea meciului cu FCSB, din Cupa României.
Vestea l-a șocat pe Jerry Gane, care a reacționat extrem de dur și a spus că nu mai vrea să audă de fostul jucător al celor de la Everton.
Magaye Gueye a recidivat. După ce a fost filmat în jacuzzi cu femei, în timp ce înjura clubul, atacantul a fost depistat pozitiv cu cocaină, în urma controlului antidoping efectuat de ANAD la meciul cu FCSB, din Cupa României.
În urma problemelor aduse în vestiar, jucătorii lui Dinamo ar fi cerut ca acesta să nu mai fie primit la echipă, anunță GSP. Potrivit sursei citate, se pare că Ante Puljic, Paul Anton și compania au fost foarte deranjați de faptul că Guaye nici măcar nu și-a prezentat scuzele în fața colegilor.
„Să știți că și în grupul nostru sunt niște întrebări. Și între jucători. Dar poate fi și acel moment de care Dinamo avea nevoie. Poate aveam nevoie de un astfel de șoc”, a declarat Mario Nicolae la Digi Sport.
Magaye Gueye este în acest moment suspendat, iar daca a doua probă va confirma rezultatul inițial, contractul acestuia va fi reziliat.
Mario Nicolae, managerul sportiv al lui Dinamo, a dezvăluit în exclusivitate pentru ProSport că Magaye Gueye, atacantul în vârstă de 30 de ani al „câinilor”, prins dopat cu cocaină, va fi dat afară dacă se va dovedi că este vinovat.
Potrivit spuselor lui Mario Nicolae, Magaye Gueye este șocat de această veste, însă oficialul lui Dinamo așteaptă dovada că fotbalistul este nevinovat. În caz contrar, atacantul va fi dat afară din „Ștefan cel Mare”.
„Eu îl apreciez pe Cristi Balaj și faptul că lucrurile se mișcă și în zona asta, dar parcă suntem blestemați. Așteptăm să vedem și noi care sunt pașii, jucătorul trebuie să meargă la audieri.
Cu siguranță i se va rezilia contractul dacă se va dovedi că e vinovat. Nu vom tolera o astfel de situație. Vom cere și daune pentru că imaginea lui Dinamo e lezată grav. Înainte s-a ajuns la BBC cu DDB, acum o să se ajungă pe acolo cu scandal și cocaină… Este incredibil, vom fi foarte duri pentru că nu se poate întâmpla așa ceva la un club de talia lui Dinamo”, a declarat Mario Nicolae, în exclusivitate pentru ProSport.
Nici nu mai vreau să mai vorbesc cu el vreodată. Să nu-l mai văd! E incredibil, chiar nu-mi vine să cred! A venit vestea asta ca o bombă Jerry Gane
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER