Răzvan Raț, în vârstă de 42 de ani, și-a încheiat cariera fotbalistică în 2018, alegând să se retragă după o perioadă scurtă petrecută la echipa Poli Timișoara. Prin activitatea sa ca fotbalist profesionist, a atins statutul de milionar în euro.
Doar că, tot fostul internațional român dezvăluie că misiunea devine dificilă când trebuie să gestionezi sumele exorbitante câștigate din fotbal.
Fostul fotbalist Răzvan Raț a atras atenția asupra sportivilor care câștigă acum sume semnificative din contractele lor și a declarat ca „Problema sportivilor apare atunci când câștigă foarte mulți bani și în același timp apare faima, apare acest succes din punct de vedere sportiv și atunci faima plus banii sunt foarte greu de gestionat.
În momentul în care ești și un sportiv de succes, în același timp ai un salariu mult peste media a ceea ce este în jurul tău începe, așa cum spun eu, să nu mai ai loc pe ușă. Începi să ai prea multă încredere în tine, să fii foarte «umflat».
Sincer să vă spun este extrem, extrem de greu de gestionat această situație a sportivilor care și câștigă bine și sunt și sportivi de succes.
E ca atunci când ieși pe stradă și cineva vrea să facă poze cu tine. Ești recunoscut, lumea vrea să stea de vorbă cu tine pentru performanțele tale sportive, lucrurile astea sunt extrem de greu de gestionat.
Mi s-a întâmplat și până când nu am avut pe cineva care să mă tragă de urechi și să mă ancoreze în realitate, de fapt, am fost și eu acolo. E foarte ușor de pierdut controlul”, a spus Răzvan Raț, potrivit ego.ro.
Începând cu instalarea unei noi conduceri de către ruși la Donețk, Răzvan Raț s-a confruntat cu imposibilitatea de a intra în orașul unde se simțea ca acasă și în care intenționa să se stabilească. De asemenea, și-a exprimat dezamăgirea față de neputința de a-și materializa planul de investiții în acest oraș, unde a trăit timp de 10 ani, realizând performanțe sportive remarcabile.
„În casa din Donețk am băgat vreo două milioane de dolari. După ce m-am retras, în 2018, voiam să mă stabilesc În Ucraina. Acolo am casa visurilor mele. Mi-au rămas în garaj două mașini, un Audi TT și un alt Audi. Nu au mai fost pornite de 10 ani.
Este cineva care are grijă de casă, da, aerisește, îmi trimite fotografii constant. Plătesc 300 de dolari pe lună pentru îngrijirea casei,
În curte am și o bucată de rachetă. A căzut între piscună și gardul exterior, bine că nu a căzut pe casă…
Investiția mea totală în Donețk este de 4,1 milioane de dolari. Aveam pus la punct planul pentru viitor, chiar începusem construirea unui Sport Pub în parcarea din fața stadionului. A rămas în aceeași stare.
Ce vreau din casă? Vreau pozele, stick-urile și calculatorul. Plus un sistem audio care a costat cât casa”, a spus, Răzvan Raț, la emisiunea „La Măruță”, de la PRO TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER