Visul dinamoviștilor de a avea un stadion modern a mai făcut ieri un pas în direcția bună. Sătui de felul în care atât cei de la CNI cât și cei de la CS Dinamo bat pasul pe loc, aceștia s-au întâlnit în urmă cu o luna cu viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu și au decis să susțină inițiativa acestuia de a cere Ministerului de Interne trecerea bazei sportive în administrarea Primăriei sectorului 2. Demersul a luat o formă oficială ieri când, în ședința Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București a fost adoptată o hotărâre de consiliu ce va cere oficial Consiliului General al Municipiului București să se implice și să ceară trecerea bazei către primăria de sector.
„A fost un vot care arată că Sectorul 2 are voință politică și mijloacele să se implice în acest proiect. A fost doar primul pas. Noi nu putem legal să ne adresăm direct Ministerului de Interne, trebuie să o facă cei de la PMB. O luăm pas cu pas. (…) Au fost foarte mulți cei care au contestat proiectul, spunând că el nu rezolvă problemele existente, litigiile tot vor există, terenul tot nu va fi liber de sarcini, etc. Ceea ce nu au înțeles ei e că nu despre asta este vorba în această cerere. Noi vrem administrarea, apoi vom rezolva toate litigiile, avem alte pârghii la nivel local și suntem direct interesați sa rezolvam această problema pentru toți locuitorii sectorului 2.(…) Contestatarilor le pot adresa o invitație deschisă să încerce să organizeze un meci pe Stadionul Dinamo. Noi am organizat în weekend un meci caritabil, Cupa Speranței, pentru cei de la Fundația Hospice Casa Speranței. Am avut și un oaspete de seama, Mario Jardel, deținător a două Ghete de Aur a Europei și va mărturisesc că mi-a fost rușine cu starea în care arată stadionul. Nu vă puteți imagina de câte alte probleme ne-am lovit. Este un stadion care este depășit și trebuie modernizat cât mai urgent”, a declarat viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER