Victor Becali a tras concluzia în „războiul” dintre FCSB și CSA Steaua: „Nu există viitor acolo! Doar ambiții pe bani publici!” | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Victor Becali este sigur că proiectul gândit de CSA Steaua „nu are viitor”, chiar dacă roș-albaștrii încearcă să găsească în această perioadă soluția juridică pentru a putea promova în Superliga.

Victor Becali, concluzie în „războiul” FCSB – CSA Steaua: „Ambiții pe bani publici!”

Victor Becali nu o vede pe CSA Steaua în Superliga și crede că șefii clubului din Ghencea și-a făcut „ambiții pe bani publici”, în condițiile în care roș-albaștrii nu au putut promova nici în 2023.

Vărul lui Gigi Becali dă de înțeles că majoritatea fanilor o vor susține în continuare pe FCSB, chiar dacă lupta pentru titlu a fost pierdută și în acest an.

„Eu nu cred că are viitor (n.n. proiectul de la CSA Steaua), din moment ce există o echipă, FCSB, care se luptă la campionat an de an, chiar dacă nu l-a mai luat de mult (n.n. din 2015). Nu cred că există viitor acolo, au fost niște ambiții din acestea pe care și le-au făcut pe bani publici”, a afirmat Victor Becali, pentru ProSport.

În schimb, fostul mare internațional Dorinel Munteanu vede altfel lucrurile, mai ales că Steaua se pregătește să-i aducă pe Buziuc și Ispas, care au jucat în Superliga: „Tot ce s-a făcut acolo, stadionul, investițiile care s-au făcut în acest an, îi obligă să meargă mai departe și să readucă posibilitatea Stelei să revină în prima divizie”, a spus fostul jucător din Bundesliga, la ProSport Live.

Andrei Cian așteaptă sponsori la CSA Steaua: „Vom avea nevoie și de bani de la ei!”

În sezonul trecut, CSA Steaua a avut un buget de salarii de nu mai puțin de un milion de euro, însă suma oferită de sponsori a fost de doar 200.000 de euro.

Conducătorii secției de fotbal sunt conștienți că armata are alte priorități: „Probleme de genul acesta (n.r.- al bugetului) vor exista tot timpul, oricât de bine ar merge sportul sau de cât de mulți bani ar avea nevoie sportul. Nu merge să dea numai armata bani la fotbal. 

Vom avea nevoie și de bani de la sponsori. Pot să-i dau unui sportiv 20.000 de euro pe lună, dar dacă pot să-i dau legal 5.000 de euro, restul de 15.000 de euro trebuie să-i aduc din privat, nu de la bugetul statului”, spunea Andrei Cian în urmă cu două luni, conform Fanatik.

„Se aude că se lucrează, fac tot posibilul pentru a face o asociere cu un privat din punct de vedere legal. M-a asigurat că fac demersurile pentru a schimba forma juridică și pentru a avea drept de promovare în sezonul următor. Să se facă o asociație prin care să avem drept de promovare”, spunea Adi Popa, la începutul acestei luni.

Jucătorii Stelei, în Ghencea, la meciul cu Gloria Buzău

Părerea mea este că se va desfiinţa (n.r. secţia de fotbal de la CSA Steaua). Sau dacă nu se contopeşte cu cineva, promovează şi gata. Dar părerea mea de ani de zile este că ar trebui să se unească cu Steaua (n.r. FCSB) lui Becali, să ajungă la un protocol în care să se bucure şi armata de onorurile respective, pentru că e o forţă” – Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal

Publicat: 18 06. 2023, 22:51
Actualizat: 18 06. 2023, 22:52